Tehnic vorbind, principalului rival la nivel global, brandul spaniol Zara, din portofoliul Inditex, este prezent aici din 2004 (prin franciză, abia la sfârșitul lui 2007 Inditex a intrat în nume propriu) și număra, la sfârșitul lui 2010, 11 magazine, adică exact câte avea H&M la sfârșitul lui anului trecut.

Intrat pe piață în martie 2011, mult mai târziu decât competitorii la nivel internațional – Zara, C&A, New Yorker, Mango (operat în România de Solmar Grup), Takko, Kiabi sau Debenhams (adus aici divizia de fashion a Grupului RTC) –, H&M se grăbește, deci, să recupereze decalajul.

Săptămâna aceasta, suedezii vor deschide al 14-lea magazin din reţeaua locală, în Promenada Brăila. În 2012 au mai bifat două inaugurări, la Arad şi Craiova.

H&M a vândut, în perioada decembrie 2011 – februarie 2012, în România, de circa 14,4 mil. euro, potrivit raportului financiar al H&M. Dacă se va menține nivelul încasărilor, H&M ar putea încheia anul cu vânzări de peste 50 de milioane de euro.

Dar oricât de furioși și iuți ar fi cei de la H&M în ceea ce privește deschiderea de noi magazine, în termen de vânzări mai au ceva până să-i ajungă pe cei de la Zara; surse apropiate companiei spun că afacerile Zara ar fi depășit 60 mil. euro în 2011.

Retailerii internaționali nu au fost afectaţi major de criză. Big Four-ul din modă – C&A, H&M, Inditex şi New Yorker – a deschis, numai în ultimul an, 50 de magazine, valoarea investițiilor fiind de circa 30 mil. euro. Toţi cei patru „mari” pot fi găsiţi, sub acelaşi acoperiş, doar în patru centre comerciale din ţară – AFI Palace Cotroceni şi Sun Plaza din Bucureşti, Iulius Mall din Timişoara şi Maritimo din Constanţa.

Valoarea estimată a pieței locale de modă – îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii livrate de producători și retaileri, fie ei români sau străini – este de circa un miliard de euro.