Mona Pivniceru s-a născut la 9 septembrie 1958 la Huşi, judeţul Vaslui.

A fost membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii din 7 septembrie 2011 până la 7 august 2012, când a demisionat; magistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (2010 – 6 septembrie 2011).

A absolvit Liceul ‘Mihail Sadoveanu’ Iaşi (1978) şi Facultatea de Drept din cadrul Universităţii ‘Al. I. Cuza’ Iaşi (1982).

În anul 1984 şi-a susţinut şi promovat examenul de definitivat în avocatură, iar în 1991 examenul de intrare în magistratură, pentru ca în 1999 să obţină titlul de doctor în drept – specializarea drept internaţional public, obţinut la Universitatea ‘Al. I. Cuza’ Iaşi.

La 22 decembrie 2008 a susţinut public lucrarea de doctorat cu tema ‘Efectele juridice ale contractelor aleatorii’, la Facultatea de Drept, laureată cu distincţia ‘Suma cum laude’.

Din anul 2007, are titlul ştiinţific de profesor universitar, catedra de drept public a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii ‘Al. I.Cuza’ Iaşi.

Cariera profesională a fost marcată de următoarele trepte: avocat în cadrul Baroului de Avocaţi Vaslui (1982) şi magistrat la Judecătoria Iaşi (1991), Tribunalul Iaşi (1993), Curtea de Apel Iaşi (1999-2009); membru în Consiliul Ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii (INM), prin Hotărârea nr. 542 din 16 noiembrie 2005 a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Primul-ministru Victor Ponta a nominalizat-o la Ministerul Justiţiei pe Mona Pivniceru la 6 august 2012, fiind învestită la 23 august 2012.

A fost conferenţiar universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii ‘Al. I. Cuza’ Iaşi (1997-2007); membru al Asociaţiei Naţionale a Magistraţilor din România şi al Asociaţiei Magistraţilor din Iaşi (1994); vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Magistraţilor din România (2005); preşedinte al Asociaţiei Magistraţilor din România (2008-2011).

A primit o serie de premii şi distincţii, printre care: Premiul ‘Istrate Micescu’, pentru lucrarea ‘Efectele juridice ale contractelor aleatorii’, acordat de Uniunea Juriştilor din România (2009); Distincţia acordată de Asociaţia Magistraţilor din România ‘Reper moral şi profesional pentru ceilalţi magistraţi’ (2008); Ordinul Naţional pentru Merit – grad Comandor – pentru merite deosebite în elaborarea jurisprudenţei, reformarea justiţiei şi corecta aplicare a legii (2000).

A publicat o serie de lucrări, printre care: ‘Noul Cod civil şi reglementările anterioare. Prezentare comparativ. Legea de punere în aplicare. Legislaţie conexă’, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2011; ‘Revizuirea în procesul civil’ – practică judiciară, în colaborare cu Georgeta Protea, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2010; ‘Drept internaţional public’, vol. I, ediţia a 2-a, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007 s.a.
SURSA: Agerpres