Printre proiectele de acte normative care ar putea fi incluse pe agenda şedinţei Guvernului se numără şi un proiect de OUG pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă 57/2016 privind reglementarea unor măsuri în vederea conformării statului la unele obligaţii de mediu din sarcina operatorilor economici din industria extractivă, aflaţi sub autoritatea Ministerului Economiei, se arată într-un comunicat al Executivului remis AGERPRES.

Executivul urmează să discute şi un memorandum cu tema ‘Încadrarea schemei de ajutor de minimis pentru sprijinirea întreprinderilor care au angajaţi ce beneficiază de scutiri în baza art. 60 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în politicile economico-bugetare şi financiare ale statului român’. Acest memorandum se referă la angajaţii din domeniul IT.

În şedinţă ar putea fi analizat şi un proiect de hotărâre privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea OUG 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, dar şi un proiect de hotărâre pentru aprobarea elementelor tehnice necesare în vederea aplicării OUG 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la CEC în vederea achiziţionării de autoturisme.

Pe agenda şedinţei se mai află proiecte de hotărâre privind modalitatea de subvenţionare de către stat a costurilor pentru elevii care frecventează învăţământul profesional; trecerea unor părţi de imobil, aflate în administrarea RAAPPS, din domeniul privat al statului în domeniul public al statului şi darea acestora în folosinţă cu titlu gratuit Asociaţiei Române pentru Transparenţă; aprobarea tarifului pentru unele operaţiuni efectuate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale.

Guvernul urmează să mai discute un memorandum cu tema ‘Demararea pregătirii unui portofoliu de proiecte de transport ce urmează a fi implementate în viitorul cadru financiar multianual (2021-2027)’ şi un altul referitor la continuarea aplicării schemei de ajutor de stat instituită prin HG 537/2014 privind condiţiile, procedura şi termenele de restituire ca ajutor de stat a sumelor reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor. AGERPRES