Guvernul va transmite săptămâna viitoare Comisiei Europene planul de restructurare pentru Complexul Energetic Oltenia în valoare de 3,54 de miliarde de euro. Anunțul a fost făcut, la Târgu Jiu, de premierul Ludovic Orban. Finanțarea programului de restructurare se va face din veniturile companiei 1,5 miliarde, urmând ca restul finanțării să vină fie de la bugetul de stat fie din fondul de modernizare administrat de Ministerul Economiei.

Ludovic Orban nu a prezentat elemente concrete din acest plan, dar și-a exprimat încrederea că restructurarea vă garanta viitorul Complexului Energetic Oltenia, precum și locurile de muncă pentru cei mai mulți angajați.

Bani pentru zeci de mii de români

Executivul va aproba până la finele săptămânii viitoare toate proiectele de acte normative ce stabilesc ajutoare excepționale pentru fermieri, crescători de animale, acordate de la bugetul de stat şi ajutorului de minimis pentru apicultori. Proiectele de acte normative sunt publicate pe site-ul Ministerului Agriculturii. Tot săptămâna aceasta ar trebui să fie dat publicității și aprobat regulamentul realizat de mai multe ministere, ce prevede cum se va vota în condiții de pandemie, pe 27 septembrie.

Şeful Cancelariei, Ionel Dancă, a precizat că vor fi susținuți cu bani crescătorii de suine, bovine și de albine, care au suferit pierderi din cauza pandemiei de Covid-19.

„Schema de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine, solicitanții pot beneficia de un ajutor de maxim 100.000 de euro pentru pierderile suferite ca urmare a pandemiei Covid-19. Bugetul acestei scheme este de 35,7 milioane de lei și numărul de beneficiari este de aproximativ 44.000. La fel, în domeniul creșterii porcilor, avem o schemă similară cu un buget de 119 milioane de lei. Valoarea maximă a ajutorului este de 100.000 de euro per beneficiar. Şi pentru crescătorii de păsări, schema de ajutor de stat are un buget de 109 milioane de lei, iar pentru cei din sectorul apicol schema beneficiază de un buget de 50 de milioane de lei pentru aproximativ 24.000 de beneficiari”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ionel Dancă.

Aceste scheme de ajutor financiar au fost discutate în primă lectură în ședința trecută de guvern. De asemenea, executivul mai vrea ca la începutul săptămânii viitoare să adopte și un ordin comun al Ministerului Sănătății, Ministerului de Interne și al Autorității Electorale Permanente care să stabilească condițiile în care să se desfășoare campania electorală și alegerile locale din 27 septembrie, astfel încât să fie protejată populația de pandemia cu Covid-19.