Grupul TeraPlast a depus o cerere de finanțare prin PNRR. Vor construi o centrală fotovoltaică
Grupul TeraPlast a depus o cerere de finanțare prin PNRR. Se dorește dezvoltarea unei noi centrale fotovoltaice, care ar urma să aibă o putere de circa 4,56 MWp și care va contribui la reducerea emisiilor.
Grupul TeraPlast a depus o cerere de finanțare a proiectului „Înființare capacitate nouă de producție a energiei electrice din surse solare, cu instalații de stocare integrate, pentru autoconsumul TeraPlast SA” prin Programul Național de Redresare și Reziliență.
Potrivit sursei citate, proiectul vizează dezvoltarea surselor de energie regenerabilă din parcul industrial din Sărățel. Investiția presupune construcția unei centrale fotovoltaice. Energia rezultată ar urma să fie utilizată în cadrul Grupului. Proiectul a fost depus în platforma PNRR, unde au fost depuse peste 650 de proiecte pentru energie regenerabilă.
TeraPlast propune dezvoltarea unui proiect ambițios de energie regenerabilă
„Acest proiect ambițios ne ajută să marcăm două puncte importante din strategia Grupului. Investiția este parte integrantă a programului nostru dezvoltare sustenabilă, de reducere semnificativă a amprentei de carbon, așa cum ne-am asumat. Proiectul de față contribuie la reducerea emisiilor anuale cu peste 3.200 tone CO2e (CO2 echivalent).
În al doilea rând, producția de energie din surse regenerabile ne crește competitivitatea, prin reducerea unor costuri, și ne oferă o expunere mai mică la volatilitatea pieței de energie, într-un context complex cum este cel actual, care tinde să devină persistent. Vom continua să investim în acest gen de soluții și în viitor deoarece sunt beneficii reale atât pentru business, cât și pentru mediu” a afirmat Nicolae Roșu, director operațional al Grupului TeraPlast.
Valoarea totală a proiectului depășește 19 milioane de lei
Proiectul este parte din bugetul de investiții al TeraPlast pentru 2022. Valoarea totală a proiectului depus trece de 19 milioane de lei. Investiția include o centrală fotovoltaică cu putere de circa 4,56 MWp, respectiv o putere produsă (din invertoare) de 3,8 MW.
Menționăm faptul că Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraBio Pack și Somplast. Începând cu 2 iulie 2008, TeraPlast SA este listată la Bursa de Valori București sub simbolul TRP.
Totodată, acțiunile companiei sunt incluse în indicele de referință BET al Bursei de Valori Bucuresti și, din septembrie 2021, în indicii Small Cap și Global All Cap ai FTSE Russell. În cadrul evaluării Vektor în baza a 15 criterii de comunicare în relația cu investitorii, efectuată de ARIR, TeraPlast a obținut nota maximă, 10, pentru al treilea an consecutiv.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





