Grecia ia măsuri dure pe timp de pandemie! A închis frontiera cu Serbia
Grecia a luat măsuri dure de teama răspândirii coronavirusului. Autoritățile de la Atena au hotărât să închidă frontiera cu Serbia.
Grecia a anunţat – duminică – faptul că îşi închide frontiera pentru cetăţenii din Serbia până la 15 iulie, din cauza unui focar de COVID-19 în această ţară, potrivit France Presse.
Serbia a declarat vineri stare de urgenţă în capitala Belgrad, după ce aici s-a înregistrat cea mai mare creştere a cazurilor de infecţii cu noul coronavirus din aprilie.
Grecia a luat decizia de a-şi închide graniţa pentru cetăţenii sârbi, după ce a analizat date epidemiologice, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului grec, Aristotelia Peloni.
Grecia, care a înregistrat mai puţin de 200 de decese din cauza COVID-19, a lansat o campanie de stimulare a turismului, domeniu ce asigură un sfert din Produsul său Intern Brut.
La sosire, călătorii primesc un cod de bare după ce completează un formular în care acestora li se cere să precizeze ţara de origine şi ţările pe care le-au vizitat în ultimele două săptămâni.
Aproximativ 6.000 de teste sunt efectuate zilnic aleatoriu printre călătorii care intră în ţară, conform Agerpres.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





