GM, acord preliminar pentru vânzarea Hummer

GM, acord preliminar pentru vânzarea Hummer
Publicat de CAPITAL la 2 iunie 2009, 16:07

General Motors (GM) a încheiat un memorandum de înţelegere privind vânzarea brandului Hummer, dar nu a precizat numele cumpărătorului sau suma pe care o va obţine prin această tranzacţie, care urmează să fie finalizată în trimestrul al treilea al acestui an.
În urma vânzării Hummer, vor fi menţinute peste 3.000 de locuri de muncă în domeniul producţiei, ingineriei şi la centrele de vânzare din Statele Unite, conform Mediafax.
Acordul prevede ca investitorul să finanţeze

General Motors (GM) a încheiat un memorandum de înţelegere privind vânzarea brandului Hummer, dar nu a precizat numele cumpărătorului sau suma pe care o va obţine prin această tranzacţie, care urmează să fie finalizată în trimestrul al treilea al acestui an.

În urma vânzării Hummer, vor fi menţinute peste 3.000 de locuri de muncă în domeniul producţiei, ingineriei şi la centrele de vânzare din Statele Unite, conform Mediafax.

Acordul prevede ca investitorul să finanţeze programele de producţie ale Hummer, se arată într-un comunicat al GM. În plus, GM va continua să furnizeze servicii de producţie şi de business pentru Hummer, o perioadă limitată de timp.

În 2008, GM a vândut 27.485 de vehicule Hummer în Statele Unite, în scădere cu 51% comparativ cu anul precedent. Preţul de pornire al unui SUV Hummer este de 31.000 de dolari şi poate ajunge până la aproape 72.000 de dolari.

SURSA: Mediafax

DETALII:
Citeşte şi GM: Cronologia unui faliment.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.