General Motors (GM) a renunţat la termenul limită, stabilit pentru 31 decembrie, pentru analizarea ofertelor de cumpărare a constructorului auto Saab, compania suedeză urmând să reactiveze unele linii de producţie în ianuarie.

Iniţial, GM a anunţat ca va analiza eventualele oferte de cumpărare a diviziei neprofitabile Saab până la sfârşitul lunii decembrie.

„Pregătim procesul de înstrăinare. În acelaşi timp, suntem deschişi şi la alte opţiuni, la eventuale oferte. În aceste condiţii, s-a renunţat la termenul limită”, a declarat purtătorul de cuvânt al Saab Eric Geers.

GM va reporni unele linii de producţie

Compania va reporni unele linii de producţie pentru noul model 9-5 şi Cabrio, a adăugat el. „Avem comenzi şi trebuie să le onorăm ca de obicei”, a spus Geers, precizând că GM discută cu mai mulţi ofertanţi, printre care producătorul olandez de automobile Spyker Cars.

Două tentative ale GM de a vinde Saab au eşuat în ultimele cinci săptămâni. Vânzarea Saab face parte din planul grupului de a renunţa la patru branduri auto, între care Saturn, Hummer şi Pontiac. Producţia ar urma să fie concentrată pe maşinile Chevrolet, Buick, GMC şi Cadillac.

GM a anunţat oprirea activităţii Saab la 18 decembrie, după încheierea primelor negocieri cu Spyker, fără ca aceasta să însemne falimentul sau lichidarea forţată a companiei.

SURSA: Mediafax