De undeva ar trebui să pornim totuși, iar în cazul meu a fost Alexanderplatz, una dintre piețele centrale, aproape de care am stat. Eu am ales varianta închirierii unui apartament întrucât mi se pare întotdeauna mult mai convenabil. Puteți face o comparație folosind un site de genul vrbo.com sau only-apartments.com (evident, sunt doar sugestii, mai există destule).
Alexanderplatz fiind situată în centrul Berlinului (districtul Mitte), am putut pleca în toate direcțiile fie pe jos, fie mai degrabă folosind sistemul de transport întrucât orașul este destul de mare. O idee excelentă ar fi să folosiți autobuzul 100, un autobuz cu etaj (precum cele din Londra), care vă va duce până la Grădina Zoologică, trecând pe lângă majoritatea obiectivelor turistice importante. Nu uitați să luați un bilet pe 1 zi sau pe o perioadă mai lungă astfel încât să vă puteți da jos acolo unde vedeți ceva interesant.

Zona despre care pot spune că mi-a rămas în suflet este în districtul Prenzlauer Berg, mai precis Kollwitzstraße. Probabil că la asta s-au adunat relaxarea oamenilor din zona respectivă, faptul că întreaga stradă (aproximativ 1 kilometru) este plină de terase/restaurante/baruri în care berlinezii își petrec după-amiezile și serile, poate că și parcul Kollwitz unde am văzut pentru prima dată 3 familii ieșite la picnic în jurul și literalmente pe postamentul unei statui…
Evident că sunt multe alte locuri mult mai turistice și poate că au tot dreptul să își aroge acest drept, dar eu aici am descoperit spiritul unui oraș, precum și al locuitorilor săi, oameni relaxați. Sunt convins că Berlinul vă poate oferi o mulțime de astfel de locuri care să vă rămână mai ales în suflet și pentru care să nu aveți nevoie de prea multe fotografii.

Și pentru că tot am pomenit despre locurile mai pe gustul turiștilor de pretutindeni, dați o fugă până în Kreuzberg. Un district care a evoluat de la una dintre cele mai sărace zone ale Berlinului de Vest până la paradisul artiștilor, al protestatarilor, al imigranților, al cluburilor de tot felul, al barurilor și al locurilor unde puteți savura cele mai diverse gastronomii.
Apropo de astfel de localuri, în Berlin am folosit o aplicație de smartphone foarte utilă de la TripAdvisor – se numește City Guides Catalog și vă oferă acces la întreaga bază de date TripAdvisor (restaurante, baruri, locuri de interes, transport public – totul cu review-uri), iar pe lângă asta oferă și navigație bazată pe GPS, fără consum de date. Ei bine, când am ajuns în zona Kreuzberg și am selectat restaurante/baruri, pe ecran au apărut brusc sute de puncte portocalii și albastre, mai mari sau mai mici, aratându-mi că zona este una a distracției.
Presupun ca doamnele vor fi interesate și de posibilitățile de shopping. Ei bine, ele există din plin, însă trebuie sa țineți cont de caracterul boem al Berlinului, iar asta vine și cu anumite costuri. Magazinele mici predomină, având colecții exclusiviste, însă nu trebuie uitate marile magazine cu diverse mărci de renume.
Celebrul KaDeWe, cel mai mare magazin din Europa, deschis acum mai bine de 100 de ani, este mai mult decât doritor să-i treceți pragul, însă veți avea nevoie de multe ore și de mult mai multă cumpătare pentru a-l parcurge. De altfel, întreaga zonă este una comercială, la fel cum este și zona de pe bulevardul Friedrichstraße, acolo unde veți găsi Galeriile Lafayette, dar și magazinele altor brand-uri de lux (Gucci, Armani, Louis Vuitton etc).

Iar dacă ați terminat sesiunea de vizitat magazinele de pe Friedrichstraße, nu uitați să vă abateți spre piața Gendarmenmarkt. Singura recomandare pe care v-o fac este să vă opriți la magazinul Ritter, acolo unde veți putea să vă creați propria ciocolată, alegând din zecile de ingrediente posibile (mergeți totuși dimineața, e mai liber).

Așa cum oricine știe, Germania înseamnă mai ales bere, iar Berlinul nu face excepție. Berea locală și băută oriunde-oricând (pe stradă, în parcuri, la terase) este Berliner, totuși eu vă recomand o cură care să includă toate celelalte tipuri de bere pe care le puteți găsi. Dat fiind că încă suntem în zona pieței Gendarmenmarkt, pe unul dintre colțurile pieței veți zări cu siguranță berăria Augustiner Munchen. Așezați-vă la terasă, luați-vă o bere și priviți lumea care trece agale. Dacă aveți noroc așa cum am avut eu, din clădirea Konzerthaus Berlin se vor auzi repetițiile, iar fundalul sonor va fi perfect.

Partea a treia este cea care ne va ajuta să ne relaxăm încă și mai mult.
CITEȘTE ȘI

GHID DE CĂLĂTORIE: Tot ce trebuie să ştii despre Berlin I