Germania, avertisment pentru toată Europa! Olaf Scholz a spus clar! „Trăim începutul unui război”

Germania, avertisment pentru toată Europa! Olaf Scholz a spus clar! „Trăim începutul unui război”
Publicat de Catalina Andreea Moisoiu la 24 februarie 2022, 22:33

Cancelarul federal al Germaniei, Olaf Scholz, a transmis joi un avertisement pentru toată Europa! Potrivit acestuia, preşedintelui rus, Vladimir Putin, are intenția de a „şterge Ucraina de pe hartă”, prin acte de violenţă la frontierele Europei.

Cancelarul federal al Germaniei, Olaf Scholz, a avertizat joi că a preşedintelui rus, Vladimir Putin, are intenția de a „şterge Ucraina de pe hartă”, prin invazia pe care a declanşat-o asupra acestei ţări, relatează AFP.

„Aceasta este o tentativă de a deplasa prin violenţă frontierele în Europa, poate chiar a şterge o ţară întreagă de pe harta mondială”, a declarat cancelarul Scholz într-o alocuţiune televizată.

„Trăim începutul unui război cum nu a mai fost de peste 75 de ani în Europa”, a spus Olaf Scholz. 

Totodată, cancelarul federal german a atenţionat că Occidentul „trebuie să vegheze ca acest conflict să nu se extindă către alte ţări europene”.

„Sunt de acord, alături de preşedintele american şi prietenii noştri europeni, să împiedicăm aceasta prin toate mijloacele de care dispunem”, a spus Olaf Scholz într-un discurs adresat naţiunii germane, cerându-i lui Vladimir Putin „să nu subestimeze determinarea NATO de a-şi apăra toţi membrii săi”, precum şi Ucraina.

Rusia a lansat în zorii zilei de joi o invazie pe scară largă împotriva Ucrainei – terestră, aeriană şi navală -, cel mai mare atac al unui stat împotriva altui stat în Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Germania, nemulțumită de starea armatei!

În cursul zilei de joi, Şeful armatei germane, general-locotenent Alfons Mais, a avut un mesaj dur cu privire la starea armatei pe care o conduce. Acesta spune că Bundeswehr poate oferi Alianței Nord-Atlanțice doar opțiuni foarte limitate.

General-locotenent Alfons Mais, șeful armatei germane, a criticat dur armata pe care el o conduce. Pe site-ul LinkedIn, generalul a scris ”nu aş fi crezut în al 41-lea an al meu de serviciu în vreme de pace că voi avea experienţa unui alt război. Şi Bundeswehr, armata pe care am privilegiul să o conduc, stă mai mult sau mai puţin descoperită”, adăugând că ”opțiunile pe care le putem oferi politicienilor pentru a sprijini Alianţa sunt extrem de limitate”, relatează DPA.

Acesta a mai notat că ”am văzut-o cu toţii venind (agresiunea Rusiei, n.red.) şi am fost incapabili ca, prin argumentele noastre, să tragem concluzii din anexarea Crimeii şi să le punem în aplicare. Nu e un sentiment plăcut!”.

Șeful Bundeswehr a mai precizat că aliații din est simt că presiunea escaladează rapid, cu toate că teritoriul Alianței Nord-Atlantice nu a fost, deocamdată, amenințat în mod direct de Rusia.

”Când, dacă nu acum, a venit timpul să ne îndepărtăm structural şi material de misiunea în Afganistan şi să ne repoziţionăm, în caz contrar nu vom fi capabili să ne îndeplinim cu vreo perspectivă de succes mandatul constituţional şi obligaţiile Alianţei noastre’, a mai arătat generalul german.

Informații articol
Despre autor
Catalina Andreea Moisoiu

Am început să lucrez ca jurnalist la Capital în 2020. Acesta a fost primul meu contact cu presa din România. Deși specializarea mea de bază este Dreptul, jurnalismul a fost mereu una dintre pasiunile mele. Din punctul meu de vedere, corectitudinea, dorința de perfecționarea și cea de aflare a adevărului mă pot ajuta în continuarea carierei de jurnalist și în acest fel pot contribui la informarea corectă a cititorilor.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.