George Simion, atac la Rareș Bogdan

George Simion s-a folosit de ocazia prezentării candidaților AUR pentru Parlamentul European, pentru a-l ataca pe Rareș Bogdan. Mai mult, s-ar zice că Simion îi instigă de-a dreptul la violență pe români, împotriva lui europarlamentarului PNL!

George Simion îl invită pe PNL-istul Rareș Bogdan să meargă umăr la umăr cu el, prin țară, în campanie. Liderul AUR susține că dacă s-ar întâmpla asta, Rareș Bogdan ar fi atacat pe stradă de către români.

„Am stat să ascult atent prezentarea candidaților noștri și cred că noi avem mai multe cadre universitare aici decât au toți ceilalți candidați care să fi trecut bacul. Avem cea mai bună listă pentru Parlamentul European.

În schimb, știți ce trimit ei în Parlamentul European? Lista PNL-ului va fi deschisă de Rareș Bogdan.

Stau și mă uit atent, pentru că a făcut niște declarații Rareș Bogdan despre AUR, stau și mă uit atent la ceas. Am făcut un calcul: sunt exact 1652 de zile de când Rareș Bogdan a promis că taie pensiile speciale. Și încă mai taie la ele”, spune liderul AUR.

Rares Bogan
SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin

Cu această ocazie, Simion îl sfătuiește să își ia o gardă de corp pentru a-l apăra de populație. Motivul? Minciunile pe care Rareș bogdan le-ar fi zis pentru a-i păcăli pe oameni în 2019.

„Fac un apel public la Rareș Bogdan. Mergem împreună, umăr la umăr, în fiecare localitate din România, în orice comunitate din diaspora vrea el.

Merg împreună cu el şi, mergând aşa pe stradă, cred că o să îşi dea seama că are nevoie de bodyguard și cineva să îl apere pentru minciunile pe care le-a spus şi pentru felul în care a păcălit românii în 2019. Asta este batjocură, este bătaie de joc la adresa românilor de 33 de ani”, a declarat George Simion, în discursul susținut pe 22 octombrie.

Liderul AUR anunță 45 de candidaţi pe lista partidului

Tot dumnică, el a făcut și un rezumat al speranțelor partidului pentru Parlamentul European. El susține că 12 dintre cei 45 de candidați vor ajunge europarlamentari.

„Avem o listă de 45 de candidaţi, dintre care 12 sperăm să ajungă europarlamentari. Credem că e lista cea mai bună. Ea a fost întocmită în ordine alfabetică. Vom stabili ordinea în luna dinaintea alegerilor. În mod cert, lista e condusă de Cristian Terheş, membru al Parlamentului European. (…)

Peste 45% sunt femei. Accentul se pune însă nu spre sex sau, cum vor unii, gen, ci pe competenţă: de la studii diplomatice, la specializări pe diferite comisii cum ar fi Justiţie, Agricultură, Transporturi. Sigur, cunoaşterea limbilor străine”, a completat liderul AUR.