Potrivit lui Roberto Ventura Santos, director la Serviciul geologic al Braziliei, în timpul unei operaţiuni de dragare în regiunea unui lanţ muntos din apele braziliene şi internaţionale s-au descoperit eşantioane de granit. Granitul este considerată o rocă continentală. "Poate fi Atlantida Braziliei. Suntem aproape siguri de acest lucru, însă trebuie să ne consolidăm ipoteza. Vom avea confirmarea ştiinţifică finală în acest an, când von fora în zonă pentru a găsi mai multe eşantioane de granit", a spus Ventura, citat de site-ul de ştiri G1 al Globo.
Omul de ştiinţă a precizat că o echipă de cercetători din Brazilia şi Japonia, aflaţi la bordul unui vehicul submarin japonez de cercetare oceanografică, a observat luna trecută formaţiunea geologică situată în dreptul coastei braziliene. "Plecând de la o analiză, am început să vedem că regiunea ar putea fi o porţiune de continent pierdut în mare milioane de ani", a încheiat Ventura.
Sursa: Agerpres