Garda de Mediu a anunțat că a dat amenzi de 15 milioane lei UAT-urilor pentru colectare neseparată, lipsa contractelor de delegare pentru operatorul de salubritate, dar și pentru lipsa dotărilor necesare în acest sens, (depozitări ilegale de deşeuri, abandonări de deşeuri), a anunțat, joi, 3 noimenrie, Marian David, director general adjunct la Garda de Mediu.

În aceeaşi perioadă a anului trecut, valoarea amenzilor a ajuns până la 8-9 milioane lei. Respectiv, amenzile de anul acesta au fost emise în principal pe articolul 17 din Ordonanţa 92.

„Sunt primării care nu au nicio facilitate de colectare separată. Amenzile au fost date preponderent numai pe articolul 17 din Ordonanţa 92 care se referă strict la obligaţiile primăriilor pe PNGD (n. red. Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor), adică de a avea contracte de delegare, a asigura colectarea separată, a avea puncte de depozitare separat, a impune prin contractele de delegare indicatorii de performanţă şi a stabili tarifele cu operatorul”, a relatat Marian David, la Congresul Dunărenilor, organizat de Asociaţia MaiMultVerde.

Curtea de Conturi a recomandat aplicarea sancțiunilor

Oficialul a mai precizat că din suma totală de 15 milioane de lei, 550.000 lei au reprezentat sancţiunile aplicate pentru depozitări necontrolate. Marian David a mai spus că, prin hotărârea de Guvern 942/2017, Garda de Mediu este obligată să efectueze anual un control cu privire la respectarea normelor din PNGD.

„Am avut un control de la Curtea de Conturi la finalul anului 2021. Concluzia Curţii de Conturi a fost că n-am fost suficient de drastici. Comisarii Gărzii au ţinut totuşi seama de bugetul primăriilor, de acolo se plătesc sancţiunile – şi am mers pe principiul prevenţiei, cu implicarea financiară în ceea ce ar trebui să facă la nivel local: eliminări de deşeuri, care presupune costuri. Concluzia Curţii a fost că nu e bună măsura de atenţionare şi de avertizare, ci e bună aplicarea, se recomandă aplicarea sancţiunilor.

Asta justifică dinamica şi valoarea mai mare a amenzilor. Problema este că dacă nu se găsesc sursele financiare ca să se asigure toate facilităţile necesare: staţii de sortare, staţii mecano-biologice, nu mai discut de operatori constanţi şi serioşi de salubritate, nu o să atingem nişte cifre dorite nici măcar la palierul de 2025″, a mai spus directorul autorității.

Marian David a mai spus că s-a decalat obligativitatea de 50% reutilizare/reciclare până în anul 2025, însă acest lucru „nu trebuie să creeze o relaxare.”.