Gabriela Cristea revine la TV. Ce emisiune va prezenta și cu ce post a semnat
Vești bune pentru fanii Gabrielei Cristea. Vedeta va prezenta o nouă emisiune la Antena Stars. Toți telespectatorii trebuie să știe ce îi așteaptă. Când va începe noul proiect și despre ce tip de emisiune este vorba?
Gabriela Cristea va prezenta o nouă emisiune. Mai exact, după difuzarea ediţiei Mireasa de pe Antena 1, de la ora 14:00, începând cu ora 19:00, gazda show-ului Mireasa – Urzeala soacrelor, îi invită pe telespectatori pe Antena Stars să continue cu dezbaterea subiectelor zilnice, alături de invitați speciali.
Astfel, toți telespectatorii care urmăresc această emisiune vor putea să își susține preferații, în direct. Trebuie doar să se înscrie trimiţând un mesaj la adresa fanmireasa@antenagroup.ro ,urmând a fi contactaţi de echipa emisiunii de la Antena Stars, pentru a programa prezenţa în platoul reality show-ului. Prezentatoarea tv s-a declarat extrem de încântată de acest proiect.
„Sunt tare fericită să fac parte din acest proiect, mă simt onorată de faptul că am fost cooptatată în această echipă şi că odată cu lansarea Mireasa – Urzeala soacrelor, telespectatorii vor avea ocazia să cunoască în premieră şi soacrele mici, dar şi alţi susţinători ai concurentelor Mireasa, iar aceştia, la rândul lor, le vor putea ajuta pe concurente în momente-cheie din competiţie”, a declarat Gabriela Cristea.
Gabriela Cristea va avea un program ocupat
Totodată, aceasta a mai adăugat că noul program va fi mult mai încărcat, însă va încerca să recupereze timpul cu familia în weeeknduri. Ea i-a invitat pe telespectatori să urmărească noua emisiune, iar toți cei care au ceva de spus o pot face prin intermediul acesteia.
„O să îmi fie puţin dificil, pentru că o să am serile ocupate, timp pe care îl valorificam la maximum împreună cu familia mea, dar am să recuperez weekendurile. Îi invit cu mare drag pe telespectatori ca începând din 29 martie, de la ora 19:00, să fie alături de noi, în direct din studioul Mireasa: Urzeala soacrelor, de la Antena Stars şi dacă au ceva de comunicat, să o facă, pentru că noi suntem deschişi să îi ascultăm pe toţi cei care au o poveste de spus vis-a-vis de ce se întâmpă în casa Mireasa!”, a mai adăugat ea.
De menționat este faptul că, noul show va începe de pe 29 martie, de la ora 19.00 la Antena Stars. Emisiunea Mireasa: Urzeala soacrelor aduce în faţa publicului spectator poveşti de dragoste încheiate dramatic, iubiri ascunse sau neasumate, dar şi situaţii uneori contradictorii, create de susţinător, oferindu-le astfel tuturor posibilitatea unui nou început în viaţa de cuplu.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




