Fly Lili și Jurgen Faff resping ferm acuzațiile privind presupusa implicare în fuga lui Horațiu Potra
Compania aeriană Fly Lili și administratorul acesteia, Jurgen Faff, au transmis vineri, 26 septembrie, un comunicat prin care dezmint categoric informațiile vehiculate în spațiul public referitoare la implicarea lor în plecarea lui Horațiu Potra din România către Dubai.
Reprezentanții companiei au subliniat că Fly Lili nu a operat niciodată zboruri spre sau dinspre Dubai și au calificat drept „complet false și lipsite de orice fundament” acuzațiile potrivit cărora aeronavele companiei ar fi fost puse la dispoziția lui Potra.
În același document, conducerea Fly Lili a respins ideea că ar exista vreo relație de prietenie sau colaborare între Jurgen Faff și Horațiu Potra, precizând că o astfel de legătură „nu a existat și nu există”. Potrivit companiei, speculațiile lansate în spațiul public nu pot fi probate, pentru simplul motiv că între cei doi nu există nicio relație personală sau profesională.
Fly Lili a explicat și situația zborurilor către Congo, menționând că ultima cursă către această destinație a fost operată la 7 ianuarie 2025 și că toate zborurile au fost conforme cu legislația în vigoare. De altfel, compania a reamintit că și alți operatori aerieni români au derulat curse similare, iar acest lucru nu reprezintă o încălcare a legii.
Aeronavele companiei operează exclusiv curse civile de pasageri, toate fiind verificabile pe FlightRadar
Reprezentanții Fly Lili au reiterat că aeronavele companiei operează exclusiv curse civile de pasageri, pe rute din și către Europa și Tel Aviv, toate acestea fiind vizibile și verificabile în timp real pe platforma internațională FlightRadar. De asemenea, au precizat că activitatea operatorului nu a fost marcată de incidente de securitate, toate zborurile fiind autorizate și supravegheate de autoritățile competente.
În privința situației financiare, Fly Lili a arătat că întârzierile la plata contribuțiilor salariaților sunt deja în curs de eșalonare, fiind depuse rapoarte de evaluare a bunurilor și garanții suficiente la ANAF. Conducerea companiei a subliniat că dificultățile financiare nu reprezintă evaziune sau sustragere de la obligațiile legale, ci rezultatul pierderilor înregistrate în 2024 la baza operațională din Brașov.
Fly Lili și Jurgen Faff au reafirmat angajamentul față de aviația civilă, de respectarea strictă a cadrului legal și de protejarea reputației companiei. De asemenea, și-au rezervat dreptul de a folosi toate mijloacele legale pentru a combate informațiile false și pentru a asigura partenerii și autoritățile că își vor onora în continuare toate obligațiile contractuale și fiscale.
Redăm și comunicatul integral al companiei aeriene
Fly Lili și Jurgen Faff dezmint categoric acuzațiile privind presupusa implicare în fuga lui Horațiu Potra Ca urmare a informațiilor vehiculate în spațiul public, potrivit cărora domnul Jurgen Faff, administratorul și proprietarul companiei aeriene Fly Lili, ar fi facilitat plecarea lui Horațiu Potra din România spre Dubai, folosind aeronavele companiei, dorim să facem următoarele precizări ferme și categorice:
Fly Lili nu a operat niciodată și nu operează zboruri spre sau dinspre Dubai. Afirmațiile potrivit cărora domnul Jurgen Faff ar fi pus la dispoziție aeronavele companiei în scopul sprijinirii deplasării lui Horațiu Potra sunt complet false și lipsite de orice fundament sau probe.
De asemenea, respingem cu fermitate ideea vehiculată de surse judiciare, în realitate anonime, că ar exista o relație de prietenie sau colaborare între domnul Jurgen Faff și domnul Horațiu Potra. O asemenea legătură nu a existat și nu există, iar insinuările lansate în spațiul public reprezintă pure speculați care nu ar putea fi vreodată probate, pentru simplul fapt că între persoanele menționate nu există relații de nicio astfel de natură.
În ceea ce privește zborurile către Congo, dorim să subliniem că ultimul zbor efectuat de Fly Lili spre această destinație a avut loc la data de 7 ianuarie 2025. Din surse deschise publicului, se poate observa de către orice persoană interesată faptul că zborurile din și către Congo au fost operate de alte companii (in speță de compania HiFly), astfel de curse sau rute neînsemnând că ar reprezenta o încălcare a legii. Pe parcursul timpului, și alți operatori aerieni români au derulat curse similare către această zonă, în deplin acord cu legislația în vigoare.
Reiterăm că aeronavele Fly Lili își desfășoară activitatea exclusiv în baza contractelor comerciale în vigoare și operează doar curse civile de pasageri pe rute din și către Europa și Tel Aviv. Toate zborurile noastre sunt publice, transparente și pot fi verificate în timp real pe platforma internațională FlightRadar.
Atât compania Fly Lili, cât și domnul Jurgen Faff se delimitează categoric de orice speculație sau asociere cu acțiuni ori persoane ce depășesc obiectul legal de activitate al operatorului aerian. Suntem dedicați aviației civile și respectării stricte a cadrului legal, iar aceste valori rămân fundamentul activității noastre zilnice.
Fly Lili respinge categoric orice acuzații privind încălcarea reglementărilor naționale și internaționale, cercetările curente sub care se află compania vizând exclusiv întârzieri la plata contribuțiilor salariaților, nicidecum asocieri cu persoane sau entități trimise în judecată pentru infracțiuni îndreptate împotriva orânduirii naționale.
Fly Lili se află deja în plin proces de eșalonare a debitelor fiscale, finalizând inclusiv rapoarte de evaluare a bunurilor puse la dispoziția ANAF și înaintând autorităților garanții suficiente pentru acoperirea integrală a debitului invocat, punând la dispoziția acestora întreaga situație financiar-contabilă a companiei, într-un exercițiu de transparență deplină și în scopul traversării perioadei de redresare după un an 2024 marcat de pierderile generate de baza operațională Brașov.
Compania nu a acționat niciodată în sens ilegal. Situația financiară actuală reflectă exclusiv întârzieri la plată, nicidecum intenții de evaziune sau sustragere de la onorarea obligațiilor fiscale.
Transparența totală, alături de intenția fermă de continua planul de redresare și dezvoltare a companiei, nu reprezintă simple declarații, ci scopul real pentru care întreaga echipă Fly Lili depune constant eforturi susținute.
Activitatea Fly Lili nu a fost marcată de niciun incident de securitate și nu a depășit cadrul legal. Toate zborurile operate au fost autorizate și supravegheate în timp real. Autoritățile și structurile române competente, precum și organismele internaționale abilitate, nu au raportat niciodată activități ilegale desfășurate de companie.
Totodată, Fly Lili nu a efectuat niciodată zboruri cargo sau de altă natură decât cele civile – de pasageri și tip charter. Întreaga activitate s-a desfășurat în conformitate cu legea, fără incidente administrative sau legale constatate de autoritățile române abilitate.
Fly Lili rămâne dedicată aviației civile, concentrată pe depășirea situației actuale și pe asumarea tuturor angajamentelor față de angajați, parteneri comerciali și autoritățile române.
Compania se delimitează ferm de orice afilieri politice, persoane sau organizații, conducerea acesteia nefiind implicată direct sau indirect, în trecut sau în prezent în activități care depășesc obiectul său legal de activitate.
Ne rezervăm dreptul de a utiliza toate mijloacele legale pentru a proteja reputația și integritatea companiei Fly Lili și a domnului Jurgen Faff împotriva informațiilor false propagate în spațiul public.
Compania, împreună cu actuala sa conducere, dorește să asigure atât autoritățile competente, cât și partenerii săi contractuali – interni și internaționali – de angajamentul deplin în onorarea tuturor obligațiilor legale și contractuale asumate.