Proprietatea, cumpărată de Timiş alături de soţia sa, Carmen, este amplasată în suburbia City Beach a Perth-ului, în vestul Australiei, cu ieşire la Oceanul Indian. Achiziţia a fost realizată la o zi după ce casa a fost scoasă la vânzare, potrivit publicaţiei The Australian.

Locuinţa a fost construită în 2015 după proiectul casei de arhitectură Giorgi Exclusive Homes. Proprietatea dispune de cinci dormitoare, un birou, sală de cinema, saună, sală de fitness, bucătărie exterioară, piscină şi spa. Tranzacţia a fost încheiată prin intermediul brokerului Scott Swingler de la agenţia Space Real Estate.

African Minerals, una dintre principalele afaceri ale lui Frank Timiş, exploata în Tonkolili din Sierra Leone una dintre cele mai mari mine de fier din Africa. Compania ajunsese unul dintre cei mai mari angajatori din Sierra Leone, cu un număr de aproape 7.000 de muncitori. În 2015, firma a intrat în insolvenţă, incapabilă să facă faţă prăbuşirii preţurilor la minereul de fier şi focarului de Ebola. Compania a fost dată în judecată de către fostul său partener, producătorul de oţel Shandong, controlat de statul chinez. Înainte ca firma să intre în insolvenţă, chinezii au cumpărat minele din Sierra Leone, iar anul trecut au dat în judecată firma lui Frank Timiş pentru 700 mil. dolari.

În urmă cu şapte ani, African Minerals era cea mai mare companie listată pe piaţa alternativă a Bursei de la Londra, cu o capitalizare de peste două miliarde de lire sterline.

Unei alte companii deţinute de Timiş, Pan African Minerals, i s-a cerut să oprească producţia de mangan în 2015 după schimbarea administraţiei din Burkina Faso. Atunci, firma a cerut instanţei de arbitraj de la Paris să prevină retragerea permisului de exploatare a depozitului de mangan. Cu o rezervă estimată la 100 milioane de tone, Tambao are cea mai mare rezervă de mangan din lume. În 2015, trei companii care fac parte din Pan African Minerals Group au cerut despăgubiri în valoare de 385 mil. dolari statului african Burkina Faso pe care îl acuză că a blocat dezvoltarea minei.

Omul de afaceri Frank Timiş are o avere estimată la 380-400 mil. euro, în ultima ediţie a Top 300 Capital. El ocupă locul opt în topul celor mai bogaţi români. În 2012, Frank Timiş a fost desemnat de revista Capital cel mai bogat român.