În urmă cu circa un an, 173 de cluburi de fotbal din România aveau datorii la buget totalizând aproape jumătate de miliard de lei. Doar 21 de echipe nu aveau niciun fel de restanțe la plata taxelor și impozitelor, dezvăluia președintele ANAF, Sorin Blejnar. Situația nu stătea grozav nici la nivel continental. Potrivit unui raport al UEFA, 56% din cele 733 de cluburi care activau în prima divizie în cele 53 de campionate afiliate au terminat 2009 cu pierderi. În total, fotbalul european a raportat venituri de 11,7 miliarde de euro și cheltuieli de 12,9 miliarde, deficitul de 1,2 miliarde de euro fiind cu 85% mai mare decât cel înregistrat în anul precedent.
În Liga I, cele mai mari datorii le raportau, la finele anului trecut, Rapid (115 milioane de lei), Steaua (89 de milioane de lei), FC Vaslui (86 de milioane de lei) și Dinamo (65 de milioane de lei). La mare distanță urmau CFR Cluj (30 de milioane de lei), „U“ Cluj (24 de milioane) și Pandurii (17 milioane de lei). În total, era vorba despre debite de peste 480 de milioane de lei către stat, furnizori, angajați sau partenerii de afaceri.
La 30 septembrie 2011, cluburile din primul eșalon aveau, prin intermediul entităților care le administrează, debite restante de 32 de milioane de lei către bugetele publice. Cel mai prost la acest capitol stă FC Rapid SA, cu 12,1 milioane de lei, urmat de Dinamo 1948 SA (cu 9,1 milioane de lei) și Sporting Club SA (societatea din spatele SC Vaslui, cu 6,3 milioane de lei).

Îngropați în datorii
Obiceiul de a acumula datorii peste datorii nu este neaoș, după cum arătam mai sus. La sfârșitul lui 2009, din 30 de mari cluburi europene, doar patru nu raportaseră pierderi, anunța UEFA. În iunie 2011, federația spaniolă de fotbal a anunțat că datoriile cluburilor din primele două ligi ajung la aproape patru miliarde de euro. Cu o lună înainte, în Marea Britanie tocmai fuseseră dezvăluite datoriile echipelor din Premier League – 2,6 miliarde de lire sterline (circa trei miliarde euro).
Jumătate din sumă figura în bilanțul lui Chelsea (734 de milioane de lire, adică în jurul a 850 de milioane de euro) și în cel al lui Manchester United (590 de milioane de lire, echivalând cu aproximativ 680 de milioane de euro).
La finele sezonului 2009/2010, cele 20 de cluburi din serie A aveau datorii cumulate de 2,3 miliarde de euro, se arăta într-un studiu realizat de PriceWaterhouseCooper la cererea federației italiene de fotbal. În acel campionat, numai 15 din cele 132 de cluburi profesioniste din Peninsulă raportaseră profituri, restul înregistrând pierderi care, cumulate, ajunseseră la 345 de milioane de euro.
Unul dintre cele mai dezechilibrate bilanțuri le raportase Juventus Torino – minus 43 de milioane de euro. Potrivit aceluiași raport, cluburile italiene sunt mult prea dependente financiar de drepturile de televizare, care reprezentau în acel moment aproape jumătate (48%) din totalul veniturilor.

Cartonaș roșu de la UEFA
Pentru a lupta împotriva năravului de a cheltui mai mult decât se încasează, UEFA a anunțat anul trecut că, din sezonul 2013-2014, în cupele europene nu se vor mai putea înscrie acele echipe care, în ultimii doi ani anteriori, au înregistrat o pierdere agregată mai mare de cinci milioane de euro. Există și excepții de la această regulă: dacă pierderea este acoperită de un excedent înregistrat în ultimii doi ani anteriori perioadei de referință (respectiv cu trei și patru ani în urmă) sau dacă pierderea este acoperită de acționari (până la maximum 45 de milioane de euro pentru sezonaele 2013/2014 și 2014/2015, respectiv maximum 30 de milioane de euro pentru următoarele trei, urmând ca pentru cele care vor urma limita aceasta să fie stabilită de UEFA).
În plus, regulile cunoscute sub numele de „Financial fair play“ spun și că licența de participare la competițiile UEFA nu se va emite pentru acele cluburi care au datorii restante către alte echipe, către angajați sau către bugetele publice. „Dacă s-ar fi aplicat aceste criterii acum, nu mai puțin de 11 din echipele înscrise în actualul sezon al cupelor europene nu ar mai fi avut dreptul să participe“, spunea în 2010 secretarul general al UEFA, Gianni Infantino.

Rău-platnici trimiși pe tușă
Și în România am asistat, în acest an, la primele mișcări mai serioase împotriva rău-platnicilor din fotbal. FC Timișoara (fosta „Poli“) și Gloria Bistrița au fost retrogradate de FRF în Liga a II-a, iar FC Bihor nu a fost promovată în Liga I, deși s-a clasat pe o poziție fruntașă, din cauza datoriilor către stat, către angajați și către alte cluburi ori companii. Și mai rău a pățit-o Universitatea Craiova: conform FRF, pentru că nu a renunțat la cele cinci procese contra FRF, despre care oficialii Federației susțin că au fost intentate pentru a amâna plata datoriilor, clubul a fost practic desființat.
Evident că măsuri de acest gen au urmări dintre cele mai severe pentru cluburi. „Am înregistrat o pagubă de 6-7 milioane de euro ca urmare a retrogradării, din cauza contractelor pe care le-am pierdut şi pentru că nu am mai jucat în preliminariile Ligii Campionilor“, s-a plâns recent finanțatorul clubului de pe Bega, Marian Iancu. El a anunțat și că echipa avea, la sfârșitul lui noiembrie, datorii de peste 7,2 milioane de euro, din care 0,5 milioane de euro către stat, 0,5 milioane de euro către furnizori, 3,5 milioane de euro pentru transferuri, 0,7 milioane de euro către angajați și două milioane de euro către acționari.
Deciziile FRF nu au fost, desigur, oco­lite de controverse. Patronul Craiovei, Adrian Mititelu, și reprezentanții federației s-au contrat pe această temă, iar scandalul a ajuns și în atenția DNA. În octombrie, procurorii anticorupție au anunțat că au început urmărirea penală pentru abuz în serviciu împotriva mai multor oficiali din fotbal, incluzându-i pe președintele Mircea Sandu și pe președintele LPF, Dumitru Dragomir, pentru modul în care au procedat în cazul „Universitatea“.

Tiki-taka financiar
Totuși, cele patru cluburi sancționate nu sunt decât vârful aisbergului. Mai sunt în campionatul local destule echipe în situații mai mult sau mai puțin asemănătoare, dar care au știut să folosească în favoarea lor diverse prevederi ale legilor și regulamentelor. Ca să scape de taxele și impozitele neplătite, dar și de alte debite restante, multe din cluburile autohtone s-au mutat, în acte cel puțin, de la o firmă sau asociație la alta sau, ca să facă și mai grea viața Fiscului, au utilizat simultan mai multe persoane juridice între care au plimbat fondurile și activele echipei.
„Ce să ne mai ascundem după deget? Au utilizat tot felul de tertipuri, uneori beneficiind de complicitatea autorităților. Și uite că, până acum, au scăpat de datorii de sute de milioane de lei“, apreciază reprezentantul unui club bucureștean.
FC Național, de pildă (acum câțiva ani una dintre fruntașele Ligii I, azi în Liga a IV-a) a activat, pe rând, pe Asociația Fotbal Club Național, Asociația Fotbal Club Național 2000, Fotbal Club Național SA și Fotbal Club Național 2000 SA. Și în cazul Rapid există cel puțin trei entități diferite (Asociația Fotbal Club Rapid, Asociația Pro Rapid și Fotbal Club Rapid SA), toate cu datorii la stat (24,2 milioane de lei la 30 septembrie 2011). Steaua, Dinamo ori „Poli“ Timișoara au apelat și ele, o dată sau chiar de mai multe ori, la astfel de manevre.
Metoda este utilizată și în liga secundă. FC Botoșani, de pildă, a aparținut până în urmă cu doi ani de firma Fotbal Club SA. În vara lui 2009, ea s-a reafiliat la FRF prin intermediul Asociației Fotbal Club Botoșani, societatea pe acțiuni intrând în insolvență, cu datorii de peste șapte milioane de lei, din care mai mult de jumătate la bugetul de stat. Omul de afaceri Valeriu Iftime, acționar majoritar al clubului botoșănean, spunea că datoriile Fotbal Club SA către el însuși erau de 3,6 milioane de lei și că nu se aștepta să mai recupereze vreodată acești bani.
Asta pentru că, la fel ca în cele mai multe astfel de situații, firma falimentară nu avea, practic, niciun fel de active care să fie valorificate. În majoritatea cazurilor, stadionul și bazele de antrenament aparțin autorităților locale, iar jucătorii sunt transferați pe noua entitate înainte de a cere intrarea în insolvență. Astfel încât creditorii (între care statul este, de cele mai multe ori, cel mai important) trebuie să se împace cu ideea că nu vor încasa niciun ban.

Te-ar putea interesa și: