Este vestea momentului din interiorul Partidului Naţional Liberal!

Florin Cîţu rămâne preşedintele Senatului şi în 2022

Multe voci au vorbit despre demisia sau demiterea lui Florin Cîţu din funcţia de preşedinte al Senatului, după ce acesta a renunţat la şefia PNL.

Iată însă că noul preşedinte al liberalilor, premierul Nicolae Ciucă, ales la congresul din 10 aprilie, nu ar avea de gând să facă o mutare împotriva lui Florin Cîţu.

Florin Cîţu nu va fi schimbat de liberali de la şefia Senatului anul acesta.

Informaţia a fost confirmată de către Lucian Bode, care a spus clar că Florin Cîţu nu riscă să fie sancţionat.

„Nu riscă să fie sancţionat şi Florin Cîţu rămâne preşedintele Senatului, susţinut de PNL. În al doilea rând, n-aş vedea ca o critică – sigur că domnia sa îşi exprimă o opinie, eu spun că unul dintre cei mai buni specialişti pe care PNL îl are pe zona de finanţe şi expertiză în finanţe publice.

Noi şi astăzi am avut o întâlnire la Vila Lac în care am discutat despre toate aceste aspecte, în interiorul partidului.

Vom continua să discutăm, acum, sigur, îngrijorări putem să avem fiecare. Unii putem avea şi argumente, alţii mai puţin”, a declarat, marţi, Lucian Bode, potrivit Agerpres.

Parlamentarii PNL, chemaţi la premierul Nicolae Ciucă pentru orice dispută cu PSD. Totul se va rezolva, de acum, în interiorul coaliţiei!

În altă ordine de idei, astăzi, 19 aprilie, preşedintele Partidului Naţional Liberal, Nicolae Ciucă, a convocat o întâlnire cu toţi liderii judeţeni ai partidului.

Întâlnirea a început marţi la prânz, la Vila Lac din Capitală. Nicolae Ciucă le-ar fi cerut, cu această ocazie, tuturor parlamentarilor liberali să apeleze la el pentru orice fel de problemă legată de susţinerea din partea PSD a unor proiecte de lege.

În acest fel, orice fel de neînţelegere sau chiar dispută se va rezolva în linişte, în interiorul coaliţiei de guvernare.

Un astfel de proiect sensibil, care se va afla pe masa coaliţiei după Sărbătorile de Paşte din acest an, este cel privind achiziţiile publice, legea părând să nască reacţii contrare din partea liberalilor şi social-democraţilor.

Nicolae Ciucă: Românii nu au nevoie de gâlceavă, românii vor soluţii

Nu este singura întânire cu liberalii pe care a avut-o recent premierul Nicolae Ciucă.

Luni, 18 aprilie, şeful PNL s-a întâlnit cu seniorii liberali. Nicolae Ciucă a declarat, după întâlnirea cu aceștia, că partidul va avea o strategie şi un plan nou de acţiune.

„Coaliţia aflată la guvernare este un act de responsabilitate politică şi trebuie să transmitem un mesaj clar: românii nu au nevoie de gâlceavă, românii vor soluţii.

Am avut onoarea de a mă întâlni astăzi cu seniorii Partidului Naţional Liberal. Consider că este important să intensificăm dialogul cu toţi membrii PNL şi, în mod special, avem nevoie să preluăm şi să valorificăm înţelepciunea şi experienţa de viaţă a seniorilor noştri.

Am fost plăcut surprins de dorinţa lor de dialog, de energia de care au dat dovadă, dar şi de multitudinea de idei şi proiecte cu care doresc să-i sprijine pe cei tineri.

Economişti, manageri, profesori, militari, arhitecţi, chiar şi întreprinzători, doamne şi domni aflaţi la o vârstă înaintată, sunt gata să ofere din experienţa lor generaţiilor de liberali mai tineri care lucrează în administraţia locală sau centrală.

Le-am transmis liberalilor vârstnici că partidul va avea o strategie şi un plan nou de acţiune. Coaliţia aflată la guvernare este un act de responsabilitate politică şi trebuie să transmitem un mesaj clar: românii nu au nevoie de gâlceavă, românii vor soluţii, românii vor dezvoltare, iar în această perioadă este nevoie de solidaritate şi empatie”, a transmis Nicolae Ciucă după întâlnirea de luni.