Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, consideră că propunerea legislativă privind modificarea Legii referitoare la responsabilitatea ministerială este făcută special pentru a-l trimite la puşcărie arătând, totodată, că se încearcă aprobarea actului normativ până la alegerile parlamentare.

“Marcel Ciolacu foloseşte hamsterul lui Dragnea şi face o lege doar pentru mine! Sunt disperaţi şi încearcă orice doar să scape de mine. Marcel Ciolacu a găsit unealta perfectă să-i facă munca de jos – hamsterul lui Dragnea. Inginerul şef peste comisia economică, da se întâmplă de ani bun în Parlament, şi campion la legi respinse de CCR, îşi pune semnătura pe încă o mizerie de lege.

”Mai este puţin şi scăpăm România de voi”

O lege făcută special pentru mine şi care are că scop să mă trimită la puşcărie. Forţează aprobarea până la alegerile parlamentare. Lui Marcel Ciolacu şi hamsterului lui le spun doar atât. Nu vă mai agitaţi tovarăşi. Mai este puţin şi scăpăm România de voi”, a scris ministrul miercuri seara pe pagina sa de Facebook.

Acesta a arătat că este vorba despre B587/2020 – Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială.

Proiectul de act normativ depus la Senat, iniţiat de un grup de parlamentari preponderent de la PSD, prevede că refuzul repetat al unui membru al Guvernului de a se prezenta la lucrările comisiei parlamentare la care este invitat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

“Ca urmare a unor situaţii repetate în care membri ai Guvernului au refuzat sistematic şi nejustificat să participe la lucrările comisiilor permanente sau comisiilor de anchetă, deşi au fost invitaţi în repetate rânduri atât de Birourile de conducere ale comisiilor, cât şi de Camera Deputaţilor sau Senat prin decizia Biroului permanent al respectivei Camere, dialogul interinstituţional, precum şi controlul parlamentar asupra activităţii Guvernului a fost periclitat.

”Evitarea controlului parlamentar”

Pentru a stopa perpetuarea acestui comportament, care conduce la o lipsă totală de transparenţă prin evitarea controlului parlamentar, se impune completarea actualei legislaţii astfel încât prezenţa membrilor Guvernului la lucrările Camerei Deputaţilor/Senatului sau ale comisiilor permanente speciale şi de anchetă să fie garantat”, se arată în expunerea de motive a proiectului, semnată de senatorul Daniel Zamfir.

Potrivit proiectului, legea privind responsabilitatea ministerială se completează cu lit. c, alineatul al doilea al art. 8: “Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani următoarele fapte săvârşite de către un membru al Guvernului: c) refuzul repetat de a se prezenta la lucrările comisiei permanente la care este invitat, în cadrul activităţii de informare a Parlamentului de către membrii Guvernului, potrivit art. 111 alin. (1) din Constituţia României, republicată’.

Senatul este prima Cameră sesizată cu acest proiect.

Refuzuri repetate de a se prezenta la comisiile parlamentare

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a fost invitat, în data de 10 iunie 2020, la o şedinţă comună a Comisiei pentru buget-finanţe şi a Comisiei economice din Senat pentru o analiză a principalelor concluzii ale Raportului de ţară al agenţiei americane de rating Standard&Poors.

La momentul respectiv ministrul nu s-a prezentat la comisii motivând timpul scurt în care a fost transmisă invitaţia. Cinci zile mai târziu, Florin Cîţu a fost din nou invitat la audieri însă ministrul nu s-a prezentat, având alte întâlniri pe agendă.

La sfârşitul lunii iunie, după o a treia invitaţie adresată ministrului, preşedintele Comisiei economice din Senat, Daniel Zamfir, a anunţat că va depune o plângere penală la adresa ministrului Finanţelor Publice, Florin Cîţu, în baza legii răspunderii ministeriale, ca urmare a refuzului ministrului de a se prezenta la audieri.