Primarul general Gabriela Firea a anunţat, marţi, că a fost reziliat contractul Primăriei Capitalei cu firma UTI.

„În acest moment, contractul a fost reziliat. Doar acest centru funcţionează. L-am realizat de la zero, pe investiţia Primăriei Capitalei prin Administraţia Străzilor, deci practic acum putem să vorbim despre un centru de management al traficului care este cu adevărat al Primăriei Capitalei, este gestionat de angajaţii noştri, iar informaţia merge direct la cei care trebuie să ia decizia pentru fluidizarea traficului”, a declarat, marţi, Gabriela Firea la inaugurarea noului Centru de Management al Traficului din cadrul Primăriei.

Întrebat dacă se vor cere despăgubiri, edilul a declarat că juriştii din Primăria Capitalei analizează acest lucru, o decizie în acest sens urmând a fi luată. Primarul general a precizat că în sistemul Centrului de Management al Traficului sunt integrate 215 intersecţii din Capitală, urmând ca până la finele lui 2017 să mai fie racordate încă 60 de intersecţii.