CEC intenţionează să încheie un nou acord cu BERD, pentru finanţarea IMM-urilor din mediul rural. Valoarea totală a împrumutului va fi de 10 milioane de euro şi se va adresa societăţilor din localităţi cu maximum 50.000 de locuitori.

Împrumutul BERD va fi contractat pe o perioadă de şapte ani. Surse din piaţă susţin că împrumutul ar putea fi parafat în cursul lunii martie a.c. Decizia de a continua această modalitate de finanţare se datorează succesului înregistrat de împrumutul contractat anul trecut, tot de 10 milioane de euro, pe acelaşi segment. În 2006, CEC a ajuns să deţină o cotă de piaţă de 1,2% pe segmentul creditelor pentru persoane juridice din sistemul bancar. „Chiar dacă am pornit de la zero pe acest segment, la ora actuală putem oferi IMM-urilor un portofoliu de produse şi servicii comparabil cu al celorlalte bănci din sistem, mai puţin multichannel banking, pe care urmează să îl lansăm în acest an“, a declarat pentru Capital Gabriela Tudor, vicepreşedinte CEC. Un aport important la creşterea activităţii CEC a constituit-o finanţarea IMM-urilor din domeniul rural. Finanţarea către zona rurală s-a situat în 2006 la 15% din totalul creditelor acordate persoanelor juridice. Din totalul creditelor noi acordate de CEC în 2006, 40% au fost cele pentru IMM-uri. Totalul creditelor acordate pentru persoane fizice şi juridice a fost de 3,18 miliarde lei.