Simona Halep a început meciul foarte slab și a fost dominată total de americanca, pe care o învinsese de mai multe ori în trecut. Scorul a fost unul zdrobitor, 6-1 pentru Madison Keys. În setul 2, românca a revenit și părea că are meciul în mână. După un 6-3 entuziasmant, a urmat coșmarul din setul 3.

Americanca a început foarte bine, dar sportiva din România a recuperat. Problemele fizice i-au creat, însă probleme permanent și deși s-a luptat eroic, a pierdut cu 7-5. Madison Keys merge mai departe, în sferturi la Cincinnati, unde va întâlni o altă americancă, Venus Willimas.

Simona Halep ajunsese până în finală în urmă cu un an, așa că va pierde multe puncte în clasamentul WTA și probabil la finalul săptămânii va coborâ de pe locul 4. Acum întreaga ei concentrare se îndreaptă spre US Open, unde ar putea face o nouă surpriză, mai ales că de câte ori a jucat slab în turneele premergătoare unui grand slam, s-a impus ulterior. Așa s-a întâmplat și când a câștigat Roland Garros și când a câștigat Wimbledonul.