Fermierii pot depune cererile pentru ajutorul de 100 de euro la hectar promiși de ministerul Agriculturii

Fermierii pot depune cererile pentru ajutorul de 100 de euro la hectar promiși de ministerul Agriculturii

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Cătălin Sandu la 29 ianuarie 2024, 17:00

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale informează că începând cu data de 29 ianuarie și până la 8 martie 2024, inclusiv, se deschide perioada pentru depunerea cererilor de acordare a grantului direct destinat producătorilor agricoli din sectorul vegetal.

Ministerul Agriculturii dă startul la granturi

Ministerul Agriculturii anunță că în între 29 ianuarie și 8 martie 2024, se va desfășura perioada de depunere a cererilor pentru acordarea grantului direct destinat producătorilor din sectorul vegetal. Aceste cereri vor fi primite la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Inițiativa este pusă în practică conform Ordonanței Guvernului nr. 5/2024. Aceasta instituie o schemă de ajutor de stat pentru susținerea întreprinderilor active în producția primară de produse agricole vegetale. Acțiunea are loc în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

Producătorii interesați sunt invitați să depună cererile la Centrele locale/județene ale APIA. Inclusiv cel din Municipiul București. Care au jurisdicție asupra teritoriului în care a fost depusă cererea de plată pentru anul 2023.

Toate cererile depuse vor fi analizate de către specialiștii APIA. Aici se va verifica eligibilitatea acestora în vederea acordării sprijinului menționat.

Florin Barbu
SURSA FOTO: Facebook

Valoarea grantului nu poate fi mai mare de 280.000 euro

Grantul direct reprezintă o plată compensatorie pe suprafață și este echivalentul în lei a 100 euro/hectar. Asta, la cursul de schimb valutar de 4,9334 lei/euro. Valoarea maximă a grantului direct acordat unei întreprinderi beneficiare nu poate depăși echivalentul în lei a 280.000 euro.

Resursele financiare totale disponibile sunt de 1.200.000.000 lei, reprezentând echivalentul a 243.239.956 euro, asigurate de la bugetul de stat prin bugetul MADR pentru anul 2024.

Plata ajutorului de stat se va efectua până la data de 30 iunie 2024. Beneficiarii schemei includ:

  • Producători agricoli persoane fizice;
  • Producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale conform prevederilor OUG nr. 44/2008 privind activitățile economice ale persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale și întreprinderilor familiale, aprobată și modificată prin Legea nr. 182/2016, cu modificările și completările ulterioare;
  • Producători agricoli persoane juridice, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de organizare, inclusiv:
    • Societățile agricole conform Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, cu modificările și completările ulterioare;
    • Societățile reglementate conform Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    • Grupurile și organizațiile de producători recunoscute conform OG nr. 37/2005 privind recunoașterea și funcționarea grupurilor și organizațiilor de producători pentru comercializarea produselor agricole și silvice, aprobată și modificată prin Legea nr. 338/2005, cu modificările și completările ulterioare;
    • Cooperativele agricole conform Legii cooperativelor agricole nr. 566/2004, cu modificările și completările ulterioare;
  • Organisme/organizații de testare a soiurilor, de cercetare, inclusiv universități, institute și stațiuni de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanțare.
Informații articol
Despre autor
Cătălin Sandu

Drumul meu prin presă începe undeva în în 1997, pe vremea când eram student la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității Pitești, Am trecut pe rând pe la mai multe publicații locale din Pitești, am lucrat apoi la Mediafax, Sportul Românesc, Gazeta Sporturilor, ziarul Ring și Realitatea sportivă. Printre ele, timp de câțiva ani, am lucrat în televiziune, la Prima TV, ca reporter și producător.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.