Fast&Furious, varianta autohtonă: TIR-uri, aflate în mers, jefuite de români
Românii sunt ingenioşi şi dacă nu sunt învaţă din filme. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism caută în prezent membri unei grupări care jefuiau TIR-uri aflate în mers sau staţionate
DIICOT caută 15 persoane care, în perioada martie-mai 2012, au sustras, pe timp de noapte şi prin efracţie, diverse mărfuri din autovehicule de transport marfă, aflate în mişcare, în timpul deplasării acestora pe drumuri naţionale, cu precădere pe raza judeţelor Vâlcea, Alba, Sibiu şi Hunedoara, scrie Agerpres.
Liderii grupării au fost identificaţi ca fiind membrii familiei lui Santer Porumbiţă, din comuna Afumaţi, judeţul Ilfov, care au atras şi alte persoane cu preocupări similare. De asemenea, un membru important al grupării era şi Ion Dănuţ zis “Dan Jeg”, fost membru al Clanului Cămătarilor, aflat în prezent în stare de arest în executarea unei pedepse dispuse anterior.
Metoda Fast& Furious
Procurorii spun că membrii grupării foloseau o metodă inedită şi riscantă. Astfel, autovehiculele TIR, aflate în mers, erau încadrate în trafic de alte autovehicule, din care un prim autoturism circula în faţa TIR – ului vizat pentru a încetini deplasarea acestuia, iar un altul aflat imediat în spatele acestuia circula cu luminile stinse, pentru a asigura transportul celorlalţi coinculpaţi.
Unul dintre învinuiţi, aflat în acest ultim autoturism, asigurat în dispozitive special realizate, urca pe capotă şi acţiona prin tăierea sigiliilor şi forţarea uşilor din spate ale TIR-urilor, sustrăgând bunurile transportate.
Mărfurile sustrase – aparate TV, ţigări, cafea sau alte bunuri uşor vandabile, erau preluate de alţi membri ai grupării, aflaţi în autoturisme şi încărcate într-o autoutilitară, fiind depozitate ulterior în două locuri, după care erau comercializate în Bucureşti, în zona pieţei Obor.
În această modalitate, membrii grupării au cauzat un prejudiciu total de peste 300.000 de euro.
Românii au jefuit TIR-uri şi în Spania
La începutul acestui an poliţia spaniolă aresta zece persoane de naţionalitate română – opt în Epila (Zaragoza) şi două în Alzira (Valencia) – care constituiau un grup infacţional foarte activ ce se ocupa cu furturile din tiruri aflate în mişcare.
Celor zece români li se imputau 50 de astfel de furturi, comise pe şoselele naţionale spaniole în Zaragoza, Valencia, Teruel, Cuenca, La Rioja, Albacete, Alicante, Madrid, Cordoba, Jaen, Guadalajara şi Soria. De multe ori, şoferii TIR-urilor habar nu aveau că fuseseră jefuiţi, dându-şi seama abia la destinaţie de cele întâmplate.
<iframe width="640" height="480" src="https://www.youtube.com/embed/WpRs8tcBECE" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





