RVA Insolvency, administratorul desemnat în urmă cu două luni de instanţă, a decis intrarea salariaţilor Mic.ro în preaziv pe o perioadă de 20 de zile lucrătoare, şi anume în perioada 5-30 martie 2012.

Reprezentanţii lichidatorului motiveazpă această decizie prin faptul că cheltuielile de personal reprezintă o pondere însemnată în totalul cheltuielilor societăţii aflate în stare de insolvenţă.

“Astfel, începând cu data de 2 martie contractele individuale de muncă al salariaţilor încetează pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, prin concediere individuală”, se menţionează în anunţul administratorului judiciar. Acesta mai informează că toate deciziile individuale au fost emise în ultima zi a lunii februarie pentru toţi salariaţii companiei.

Mai mult, RVA Insolvency mai precizează că salariaţii MIC.ro nu trebuie să depună cerere de înscriere la masa credală, întrucât creanţele salariale vor fi înregistrate de către administratorul judiciar conform evidenţelor contabile. Angajaţii retailerului pot fi reprezentanţi în Adunarea Creditorilor, care va avea loc la finele lunii aprilie, de un delegat din rândul acestora, care va vota pentru întreaga valoare a creanţelor reprezentând salariile şi alte drepturi băneşti ce li se cuvin.

Potrivit anunţului administratorului, firmele şi persoanele fizice care au avut relaţii cu Mic.ro şi care nu şi-au recuperat banii se pot înscrie pe lista creditorilor până la începutul lunii aprilie, tabelul preliminar al creanţelor urmând să fie publicat la data de 23 aprilie.

RVA Insolvency a prezentat deja o listă a creditorilor pe care o puteţi accesa aici.
Conform documentului ataşat, numărul creditorilor este de 979. Pe listă se regăsesc atât persoane fizice, cât şi persoane juridice. Printre acestea se regăsesc şi instituţii bancare, şi administraţii financiare şi câteva sute de firme.

Patriciu deţinea în luna septembrie 830 de magazine Mic.ro, dintre care 720 fixe şi 110 mobile, şi 58 de unităţi MACRO şi miniMax. După depunerea cererii de insolvenţă în cazul MACRO şi miniMAX, toate unităţile de tip discount au fost închise. Ulterior majoritatea magazinelor Mic.ro şi-au tras şi ele obloanele, iar o parte din spaţiile în care funcţionau unităţile de retail au fost scoase la închiriat.

În cazul MiniMAX Discount, administratorul judiciar a întocmit deja o lista cu peste 700 de creditori, adnunarea acestora urmând a avea loc pe data de 4 mai 2012, termenul de verificare şi de afişare a tabelului preliminar fiind 28 aprilie.