Experţii germani: Criza din Europa este un pericol pentru PACE

Experţii germani: Criza din Europa este un pericol pentru PACE
Publicat de CAPITAL la 22 mai 2012, 18:04

Criza din Europa a devenit un pericol pentru pacea de pe continent, într-un moment în care Occidentul şi-a pierdut dominaţia incontestabilă în favoarea puterilor emergente, potrivit ultimului „raport asupra păcii” prezentat marţi la Berlin, document elaborat în fiecare an de mai multe instituţii germane.

Criza implică o ameninţare pentru pacea din Europa "întrucât există o carenţă evidentă de solidaritate europeană şi o enormă creştere a xenofobiei şi rasismului", afirmă Margret Johannsen, expert la Institutul de Studii pentru Pace şi Politici de Securitate de la Universitatea din Hamburg.

El crede că există "o eroare de construcţie a Uniunii Europene, care şi-a creat instituţiile în perioada de expansiune a neoliberalismului". "Europa nu dispune de instituţiile care să permită reducerea decalajelor dintre nord şi sud, inclusiv a celor de productivitate", adaugă analistul german.

La rândul său, Bruno Schoch, de la Fundaţia de Studii pentru Pace şi Conflicte din Hesse, semnalează că "Uniunea Europeană, prea ocupată cu criza, nu este la înălţimea vremurilor" şi vorbeşte despre "necesitatea urgentă a unei reglementări a întregii pieţe financiare".

În timp ce "băncile nu sunt afectate, întreaga Europă este supusă unui dictat draconic al economisirii care împinge economiile cele mai slabe în recesiune", precizează el. ‘Din acest motiv repetăm solicitările noastre din anii trecuţi: angajamentul pentru o construcţie solidă este legat de solidaritatea europeană. Pentru ca statele afectate în mod deosebit să poată supravieţui avem nevoie de un "new deal’ pentru Europa", consideră Schoch.

El s-a mai referit şi la deplasarea centrelor de putere, tema principală a raportului din acest an, pentru că "Occidentul şi-a pierdut dominaţia incontestabilă", în timp ce ‘puterile emergente reunite în grupul BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud) şi-au sporit influenţa".
SURSA: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.