Horia Constantinescu este un important personaj politic din PSD Constanța care pentru câteva luni de zile, în 2019, a servit drept președinte al ANPC. Și-a câștigat renumele prin inspecțiile pe care le-a realizat atât în Constanța cât și în București, unde a închis restaurante celebre și spații de cazare acolo unde a găsit nereguli. A candidat la primăria Costinești, dar a pierdut, soartă ce s-a repetat și în 2020 la alegererile pentru primăria Constanței, unde a candidat din partea altui partid.

S-a întors în PSD Constanța în decembrie 2021, iar la scurt timp a fost numit președinte al ANPC prin intermediul unei decizii publicate în Monitorul Oficial și semnată de premierul Nicolae Ciucă.

Mesaj pentru pofticioși

Când pleca în urmă cu 3 ani de zile din poziția de președinte ANPC Horia Constantinescu critica o parte din comisarii instituției, caracterizându-i ca fiind nepregătiți sau chiar analfabeți funcționali. Acum s-a întors la putere și are ca obiectiv să facă ordine printre „pofticioșii de bere” de la ANPC:

„30% dintre comisari nu sunt pregătiți. Din păcate în interiorul oricărei instituții de stat există și uscături. Îmi este greu să mă uit în ochii uneia dintre cei mai buni comisari la nivel național, colega noastră Ecaterina Scânteie de la Constanța, să îi spun că ea trebuie să muncească și câte 16 ore pe zi, că face sute de acte pe an, dar are același salariu cu un coleg cercetat disciplinar sau penal ce a plecat cu berile de la ștrand. E greu să știi că ai la nivel național niște colegi foarte bine pregătiți, care sunt învățați să comunice între ei, și totuși să existe astfel de situații nedorite. Vreau să transmit un mesaj pofticioșilor de bere, pe care îi numeam atunci analfabeți funcționali: sunt sigur zone în care aceștia își pot găsi liniștea pentru că atât timp cât sunt la conducerea acestei autorități, curățenia va fi obligatorie”, explică Horia Constantinescu, președintele ANPC.

Ce reforme vrea Horia Constantinescu la ANPC

El a ridicat problema resurselor reduse de care dispun comisarii ANPC la nivel național. La momentul actual există peste 300 de astfel angajați care în mod realist nu pot face față cu sarcinile pe care le au. Horia Constantinescu vrea să reorganizeze numărul de comisari în funcție de societățile comerciale din orașe, pentru a le crește numărul în centrele dezvoltate. În București – Ilfov există peste 485.000 de operatori economici, iar instituția nu poate solicita noi locuri de muncă. Noul președinte ANPC are nevoie de cel puțin 600 de comisari bine pregătiți și gata să iasă pe teren. „Cred cu tărie că este nevoie de o reevaluare a corpului de comisari”, a spus acesta.

Starea comisarilor ANPC era deplorabilă

În 2019 când a ajuns la ANPC Horia Constantinescu observa că nu exista o conduită vestimentară sau de igienă în rândul colegilor săi, care erau ori inspectori ori comisari. El ne-a povestit că din cauza mirosurilor necorespunzătoare emanate de un coleg în timpul unei inspecții dar și din cauza altuia ce purta ghiuluri, a impus anumite reguli.

„Aveam prima acțiune în forță la Dragonul Roșu. Unul dintre colegi a venit cu un șnur de piele la gât și un lanț de aur ghiul la mână, descheiat (la cămașă n.r.) până la jumătatea pieptului pentru că era o toamnă călduroasă. Eu ar fi trebui să intru cu acest coleg în inspecție la un cetățean chinez și ar fi trebui să-i explic că e portul nostru național. Era greu să-i spun că reprezentăm o autoritate de control și că am venit să aplicăm legea, părea că am venit să-i cântăm sau să jucăm o scenetă cu el”, ne-a povestit Horia Constantinescu.