Toți românii au avut de pierdut din cauză că ASF nu și-a făcut treaba, pentru că, după falimentul City Insurance, nu numai că plătim polițe mai scumpe la asigurări, dar suportăm și costurile crescute ale garantării asiguraților City Insurance.

După această punere în context a „activității” ASF în domeniul asigurărilor, instituție a statului român unde lefurile întrec închipuirea muritorilor de rând, să trecem la modul în care supraveghează piața de capital, unde se duce un adevărat război, despre care am scris în repetate rânduri în ultimele luni.

Acum ASF trage de timp în verificarea unor eventuale nereguli la SIF-uri

Pe 8 decembrie, am fost sesizați că ASF, condusă de Nicu Marcu, a primit mai multe sesizări, inclusiv din partea Asociației Investitorilor la SIF-uri (AISIF), prin care i se cere să ia măsuri legale împotriva conflictelor de interese create la SIF1 și SIF4, care ar aduce prejudicii uriașe milioanelor de acționari.

Deși ASF are obligația legală să răspundă la sesizările primite în maximum 30 de zile, acest termen fusese depășit, pe 8 decembrie, cu peste o săptămână, ne-au precizat membri ai AISIF, singurul răspuns din partea ASF fiind că „se derulează o analiză a situației la nivelul structurilor de specialitate”.

Ce am cerut ASF

Pentru o corectă informare a cititorilor noștri ne-am adresat, pe 10 decembrie, ASF, în baza legii 544 din 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, solicitându-i să ne transmită următoarele:

-Care este stadiul rezolvării sesizărilor, inclusiv din partea Asociației Investitorilor la SIF-uri (AISIF), prin care se cere ASF să ia măsuri legale împotriva presupuselor conflicte de interese de la SIF1 și SIF4.

-Cum este de notorietate că acționari de la SIF1 și SIF4 se plâng de faptul că s-ar fi creat o „caracatiță” de dețineri încrucișate de acțiuni, care ar încălca legea 74/2015 și regulamentul Uniunii Europene 231/2013, vă rugăm să ne precizați punctul dumneavoastră de vedere în această chestiune.

Răspunsul, de fapt ne-răspunsul, ASF te lasă fără cuvinte:

„Având în vedere solicitarea dumneavoastră înregistrată la Autoritatea de Supraveghere Financiară sub numărul RG 36530/10.12.2021 și P-DCEF 2052/10.12.2021, adresată în temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, vă comunicăm faptul că informațiile referitoare la existența unor anchete/investigații la nivelul Autorității nu au caracter public.

Cu titlu general precizăm faptul că ori de câte ori, în urma activităților derulate de A.S.F., sunt adoptate măsuri cu caracter public, acestea fac obiectul diseminării publice prin intermediul canalelor de comunicare consacrate.

Vă stăm la dispoziție pentru orice alte informații pot fi furnizate conform prevederilor legale.

Cu stimă,

Serviciul Comunicare și Relații Interinstituționale”.

Singura explicație a acestei secretomanii a ASF, care nici măcar dacă face ceva pentru lămurirea situației ce i-a fost sesizate nu spune, este că se lucrează în taină, la fel ca în cazul  City Insurance, în care Autoritatea condusă de Nicu Marcu nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase…

Ce ar trebui să verifice Autoritatea de Supraveghere Financiară

Acționari ai SIF1 și SIF4 se plâng de faptul că între cele două societăți s-a creat o caracatiță de dețineri încrucișate de acțiuni, cu grave conflicte de interese, care încalcă legea 74/2015 și regulamentul Uniunii Europene 231/2013.

Mai întâi hai să ne uităm la cazul SIF1 și SAI Muntenia, administratorul SIF4.

SIF1 deține peste 99% din SAI Muntenia, deci deține controlul asupra SAI Muntenia.

În același timp SIF1 are peste 5% din SIF4. Iar SIF4 plătește peste 20 milioane de lei pe an, în comisioane de administrare, către SAI Muntenia.

SIF1 are două calități conflictuale, cea de acționar SIF4 și cea de proprietar al SAI Muntenia. SIF1, în calitate de acționar la SIF4, în mod firesc și natural ar prefera să voteze în favoarea SAI Muntenia ca SAI Muntenia să încaseze cât mai mult în comisioane de la SIF4, lucru care ar fi în defavoarea SIF4 și a acționarilor ei.

AISIF consideră că este o stare de conflict de interese cât se poate de clar și transparent. Conform legii 74/2015 și regulamentului UE 231/2013, administratorul unui Fond de Investiții Alternative (FIA) trebuie să ia toate măsurile pentru a evita conflictele de interese.

De asemenea, administratorul unui FIA are obligația să trateze toți acționarii în mod echitabil. Aceste obligații legale ale SAI Muntenia, administratorul SIF4, nu s-ar respecta, fapt care ar produce prejudicii acționarilor SIF4 care nu sunt în conflict de interese cu SIF4.

Dar conflictul de interese între SIF1, SIF4 și multitudinea de fonduri (sau vehicule financiare) care cu banii SIF1 și SIF4 au cumpărat acțiuni la SIF1 și SIF4 este mult mai grav, și de o altă natură, mai susține AISIF, care precizează că verificarea conflictelor de interese sesizate intră în sfera competențelor ASF.