Ceea ce am văzut la finalul săptămånii trecute şi începutul celei curente este posibil să fi fost într-adevăr o reacţie de capitulare atåt din partea investitorilor persoane fizice, cåt şi din partea fondurilor de investiţii. Creşterea din ultimele trei şedinţe consecutive la nivelul indicilor externi poate să fie însă doar un moment de respiro înainte de o reluare a scăderilor şi de marcarea unor noi minime. Deocamdată, conjunctura economică globală rămåne foarte sumbră, recesiunea este tot mai evidentă, iar criza de lichiditate nu a fost încă rezolvată definitiv. Aşadar, perioada de linişte sau de evoluţie uşor pozitivă a burselor, pe care o anticipam, ar putea să nu ţină mai mult de cåteva săptămåni.

132-21421-1.jpgVarianta optimistă ar fi ca ea să se extindă la două-patru luni. Din păcate, eventualele creşteri din plan extern se vor transmite mult diminuate către BVB, pentru că în momentul de faţă Romånia este privită foarte pesimist de către agenţii de rating, bănci străine de investiţii şi companii de consultanţă din exterior. Toate rapoartele, analizele şi recomandările negative date pentru Romånia de către aceste entităţi se vor traduce într-o destul de mare reticenţă din partea investitorilor străini în a cumpăra acţiuni romåneşti, chiar dacă aversiunea la risc de pe pieţele internaţionale se va mai diminua. 

sursa: www.ktd.ro