CLICK AICI PENTRU A DISTRIBUI PE FACEBOOK
UPDATE:Anunțul oficial al CNADNR
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă participanţii la trafic că în data de 29 noiembrie 2012 va avea loc ceremonia oficială de recepţie la terminarea lucrărilor pentru tronsoanele 6 şi 7 ale autostrăzii A2, respectiv Cernavodă – Medgidia şi Medgidia – Constanţa.

Lucrările de construcţie pentru tronsonul Cernavodă – Medgidia au fost executate de Asocierea ASTALDI SPA-MAX BOEGL ROMANIA SRL CERNAVODA, cele pentru tronsonul Medgidia – Constanţa de Asocierea Astaldi SpA – Max Bögl, iar serviciile de consultanţă sunt asigurate de Asocierea S.C. Search Corporation SRL/S.C. Tecnic Consulting Engineering Romania SRL.
Este vorba, mai exact, despre autostrada care leagă Bucureştiul de Constanţa. Primul tronson, Cernavodă-Feteşti, a fost inau­gurat în 1987. Pe 29 noiembrie 2012 va fi dat în folosinţă şi ultimul tronson: Cernavodă-Medgidia, scrie românialibera.ro.
Pe acesta se circulă în prezent pe câte un singur sens, iar pe 29 noiembrie este anunţată şi deschiderea celorlalte două sensuri. Informaţia a fost furnizată neoficial de către reprezentanţii constructorului. Surse din PSD au confirmat data şi au afirmat că la tăierea panglicii este aşteptat prim-ministrul Victor Ponta, alături de parlamentari şi candidaţi USL. Victor Ponta a fost prezent şi la inaugurarea actualelor două sensuri de mers între Cernavodă şi Medgi­dia pe 19 iulie, mai scrie romanialibera.ro.

O vizită realizată săptămâna trecută pe traseul autostrăzii ar fi demonstrat oricărui şofer că lucrările sunt gata. Stratul de uzură este turnat, despărţitoarele de drumuri sunt montate, marcajele rutiere şi panourile sunt de asemenea prezente. Echipele de muncitori mai aveau de lucru numai la consolidarea malurilor de pământ. Există voci care spun că inaugurarea oficială ar fi amânată pentru ultimele zile de campanie electorală, mai arată sursa citată.

După prima inagurare, cea a tronsonului Feteşti-Cernavodă din 1987, lucrările au bătut pasul pe loc mulţi ani. Au trecut aproape 20 de ani până când a fost gata o nouă porţiune importantă. Vorbim despre aprilie 2006 şi despre bucata dintre Cernavodă şi Constanţa. Tronsonul dintre Cernavodă şi Constanţa a fost împărţit în două. Cel care se va inaugura săptămâna viitoare fusese licitat şi câştigat iniţial de francezii de la Colas, dar contractul a fost reziliat şi licitaţia reluată. Actualii constructori, nemţii de la Max Boegl şi italienii de la Astaldi, au ca termen contractual de finalizare data de 3 ianuarie 2013. Costul total al acestei porţiuni este de 116 milioane euro.
CLICK AICI PENTRU A DISTRIBUI PE FACEBOOK