De la 1 martie a.c, regulile stabilirii pretului cu care statul, prin Societatea Nationala a Apelor Minerale (SNAM), vinde litrul de apa minerala imbuteliatorilor privati s-au schimbat. Pana la data respectiva, producatorii negociau direct cu SNAM. Ulterior, stacheta stabilirii preturilor a fost predata Oficiului Concurentei, care a si decis ca litrul de apa minerala ii costa pe producatori 60 de lei. O suma mica, la prima vedere, dar de-a dreptul impresionanta atunci cand este raportata la milioanele de litri de apa minerala imbuteliati lunar in Romania. Din banii incasati, circa jumatate iau drumul bugetului statului, restul ramanand in conturile SNAM, administrator al majoritatii izvoarelor de apa minerala.
Acesta este contextul general de la care compania European Drinks s-a autoexceptat, achitandu-si facturile catre stat cu zece lei si zece bani litrul de apa, in loc de 60 de lei. In cinci luni de zile suma astfel „economisita” a ajuns la 9.435.587 de lei. Pentru presedintele European Drinks, situatia este foarte clara. Pretul actual nu este unul corect, din cel putin doua motive. Primul: „Oficiul Concurentei, la presiunea SNAM, a stabilit preturi minimale. Normala este stabilirea
unui pret maximal, un pret care sa protejeze consumatorul. Astfel de experiente nu fac decat sa diminueze veniturile la bugetul statului”. Al doilea: „Grupul European Drinks a investit in jur de 500 de miliarde de lei in domeniul apelor minerale, insemnand captari, aductiuni, tehnologii ultramoderne de imbuteliere. Noi aducem apa de la 30 de kilometri. Se poate intampla ca pe aceste considerente sa platim mai putin decat unul caruia i-a dat statul apa in curte. De fapt, European Drinks plateste pretul la care s-a angajat prin contract”.

Concurenta ingroasa randurile pagubitilor

Nu la fel de clara este insa situatia pentru concurentii sai. Cei 22 de producatori reuniti in patronatul din industria apelor minerale, OPA, au ingrosat randurile pagubitilor, alaturandu-se SNAM-ului si bugetului de stat. Ei sustin ca European Drinks le face concurenta neloiala. „Costurile de productie includ materia prima la 60 de lei litrul pentru toti imbuteliatorii, in timp ce pentru Izvorul Minunilor materia prima este la un pret derizoriu. European Drinks are un avantaj in fata concurentei, dar este un avantaj ilegal. Pretul materiei prime in produsul finit este, in cazul altor marci de ape minerale decat Izvorul Minunilor cu sursa Stana de Vale, de circa 1-2%. European Drinks a reusit, prin nerespectarea deciziei Oficiului Concurentei, sa coboare acest cost la mai putin de jumatate”, considera Mihail Ianas, directorul OPA.
Acestea fiind datele, ingineria financiara a patronului Izvorului Minunilor a ajuns obiectul unei plangeri inaintate de OPA Oficiului Concurentei. Nu este insa foarte sigur ca aici se afla cheia dezamorsarii conflictului. Maria Alexandru, director in cadrul Oficiului Concurentei, spune ca, la o prima analiza, ceea ce se intampla pe piata apelor minerale „nu demonstreaza o practica anticoncurentiala, ci, mai degraba, un litigiu contractual intre SNAM si European Drinks”. Nu este verdictul final, dar daca se adevereste, singura care poate scoate castanele din foc este firma statului, SNAM.
Grea misiune. Presedintele SNAM spune ca societatea deja este in proces cu European Drinks, numai ca initiativa actiunii ii apartine lui Viorel Micula. „Vom actiona si noi in justitie European Drinks, invocand nerespectarea legii”, spune Peter Elek. „Deocamdata, se asteapta si rezultatele investigatiei Oficiului Concurentei”. Pana atunci, litrul de apa la Stana de Vale este platita la reducere de pret.