Serghei Riabkov, adjunctul ministrului rus de Externe, a făcut luni amenințări fără precedent la adresa partenerilor NATO din Europa de Est.

El nu s-a ferit să declare că, în cazul în care Statele Unite își instalează rachetele balistice în Europa de Est, ar putea avea loc o criză similară cu cea rachetelor cubaneze.

”În privinţa planurilor Statelor Unite, Casa Albă, Pentagonul şi Secretariatul internaţional NATO ne transmit că nu există intenţii de a instala viitoare sisteme de rachete în Europa. (…) Dar trebuie să ne pregătim pentru cel mai urât scenariu. Nu există planuri, dar sistemele de lansare Mk-41 sunt o realitate. Intenţiile NATO au fost agresive şi rămân aşa. Dacă se ajunge la instalarea de astfel de sisteme, situaţia nu doar că se va înrăutăţi, ci se va agrava la maxim, astfel că ne putem regăsi în situaţia unei crize a rachetelor destul de asemănătoare cu cea din Caraibe”, a declarat Riabkov, citat de Digi24.ro.

El a făcut aceste afirmații în contextul riscului ca Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF) să fie anulat.

”Criza Rachetelor Cubaneze”, cunoscută şi sub numele de ”Criza din Caraibe”, a avut loc în perioada 16-28 octombrie 1962, după ce Statele Unite au descoperit că Uniunea Sovietică (URSS) instalase rachete în Cuba. Aceasta este considerată cea mai gravă criză din timpul Războiului Rece.

Preşedintele Vladimir Putin a semnat, în martie, un decret care prevede suspendarea participării Rusiei la Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), după decizia similară a Statelor Unite.

Preşedintele Donald Trump a anunţat că Statele Unite se vor retrage din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), acuzând Rusia de încălcarea acordului semnat în anul 1987.

Iar Vladimir Putin a avertizat că Rusia va adopta măsuri simetrice şi asimetrice dacă Statele Unite amplasează rachete atomice în Europa după eventuala anulare a Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF).

Tratatul semnat de Statele Unite cu Rusia prevede interzicerea rachetelor cu raze de acţiune cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri. Donald Trump susţine că Rusia a încălcat acest Tratat, dar Administraţia Vladimir Putin a acuzat în mai multe rânduri că sistemele balistice instalate de Statele Unite în Europa, inclusiv în România, constituie încălcări ale acordului.