Producătorii din domeniu au la dispoziție șase luni să-şi adapteze practicile la noile cerinţe. Menţiuni precum importanţa calciului pentru sănătatea osoasă sau cea a vitaminei C pentru sistemul imunitar vor putea fi găsite doar pe ambalajele produsele care au cu adevărat astfel de proprietăţi, scrie Agepres. Astfel, menţiunile care nu pot fi susţinute ştiinţific vor trebui înlăturate de pe piaţă după o scurtă perioadă de tranziţie.

Pentru consumatorii mai interesați, menţiunile vor fi înscrise într-un registru – o bază de date interactivă care va putea fi consultată pe pagina de internet a Comisiei Europene.
În urma unui proces de evaluare a circa 2.000 de solicitări de menţiuni din listă,a u fost elaborate 222 de menţiuni nutriţionale şi de sănătate autorizate, care corespund unui număr de circa 500 de articole dintr-o listă consolidată de 4.600 de articole, listă convenită între Comisie, Parlament şi statele membre. Mai sunt în jur de 2.000 de substanțe botanice în procesul de evaluare al Comisiei.
Reprezentanți ai industriei alimentare din UE, FoodDrinkEurope, au salutat inițiativa: "era timpul ca aceste neînțelegeri să se lamurească, pentru ca toți consumatorii să se poată încrede cu adevarat în anumite mențiuni de pe etichete".

Te-ar putea interesa și: