Cu putin timp inaintea aderarii noilor membri, ministrul polonez al integrarii de la acea vreme, Jacek Saryusz-Wolski, surprindea comunitatea europeana spunand ca noile state stiu mult mai multe despre valorile europene decat vechile state europene.
Declaratia surprindea in special pentru ca provenea de la reprezentantul unei tari care nici macar nu intrase in Uniunea Europeana.
Inaintea aderarii Ciprului, Maltei si a celor opt state foste comuniste in mai 2004, temerile cele mai mari erau legate de slabirea capacitatii Europei de a actiona pe scena politica internationala, de blocarea deciziilor de la Bruxelles, de incetinirea drumului catre integrare, toate cauzate de cea mai mare extindere produsa vreodata. Diplomatic isi exprima aceste temeri, in 2003, fostul ministru francez de exterene, Michel Barnier: “Noii veniti trebuie sa inteleaga ca prin aderarea la UE, natiunile respective nu intra pur si simplu intr-un supermarket. Ele adera si la o Uniune politica”. Dupa doi ani, se pare ca Saryusz a avut dreptate si Barnier s-a inselat. Departe de a actiona ca o spartura in blocul european sau de a fi aliate ale Statelor Unite ale Americii, fostii comunisti si-au pastrat foarte ferm piciorul pe acceleratie, au fost fideli tarilor vest-europene si, mai mult, au introdus o noua perspectiva a vietii in vechile valori europene.
De la adaptare si integrare, noile state au ajuns la performanta de a reprezenta un exemplu pentru traditionalistii vestici atat pe plan politic, cat si economic. Atunci cand Ucraina se confrunta cu masive proteste de strada, determinate de fraudarea alegerilor, reactia de la Bruxelles a venit abia dupa lobby-ul intens facut de Polonia si Lituania in favoarea libertatii si a alegerilor libere. Esticii au aratat mai multa intelepciune si atunci cand, in cadrul neintelegerilor legate de finalizarea bugetului comunitar pentru 2007-2013, au renuntat la sume importante din trezoreria europeana. Cea mai dura lectie primita din partea rebelilor estici a fost pe plan economic. Ritmul cresterii economice din aceste tari este de doua ori sau de patru ori mai rapid decat cel al tarilor din vestul Europei, cele trei state baltice inregistrand cresteri anuale de 6-8 %. Cresterea economica sanatoasa, sustinerea de la Bruxelles, cresterea exporturilor si a investitiilor straine au ajutat la crearea unui climat de incredere in Europa Centrala si de Est.
In majoritatea statelor foste comuniste, cheia reusitei economice a fost introducerea cotei unice sau promovarea unei politici fiscale foarte reduse. Incepand cu 1994, o data cu decizia Estoniei de a aplica o cota unica de impozitare, de 26%, toate tarile central si est europene au trecut peste recomandarile FMI sau UE si au cautat toate portitele posibile pentru a mentine echilibrele macroeconomice in conditiile aplicarii unei cote unice de impozitare.
La acest prim semnal, reactia vesticilor a fost foarte dura acuzand statele foste comuniste de concurenta neloiala. Neatinse de aceste acuze, dupa aderarea la Uniune, noii veniti continua sa impinga limita minima a taxarii dincolo de capacitatea vesticilor de a intelege cum o tara cu impozite mici isi poate finanta sanatatea sau sistemul de pensii. Asa ca, de la an la an, arma cea mai puternica in batalia intre fostele state comuniste pentru castigarea a cati mai multi investitori straini a fost reducerea fiscalitatii.
Reforma sistemului de pensii in tari precum Polonia, Slovacia, Ungaria si tarile baltice este considerata deja un model pentru tarile vestice care se vor confrunta in viitorul apropiat cu riscul incapacitatii sustinerii sistemului de pensii si de sanatate. Prima tara care a trecut la reformarea sistemului de pensii a fost Ungaria, in 1998, urmata de Polonia, in 1999, Letonia – 2001, Estonia – 2002, Lituania – 2003, Slovacia – 2004 si Cehia – 2005. Privatizarea sistemului de pensii in aceste state s-a bazat pe crearea celor trei piloni de asigurari pentru pensii. Primul (sistemul public de pensii) este obligatoriu, public si finantat prin contributii de catre angajat si angajator. Al doilea pilon, si cel care reprezinta principala diferenta intre Est si Vest, este privat, obligatoriu si este finantat prin plasamente integrale la fonduri de pensii private. Resursele financiare provin din alocarea de catre angajat a unei parti din contributiile obligatorii la sistemul public de pensii si plasarea acesteia intr-un fond privat de pensii. Al treilea pilon este sistemul facultativ privat, echivalentul in vest a asigurarilor de viata.
Pana in prezent, peste 30 miliarde dolari au intrat in respectivele tari prin investitii la fondurile private de pensii, iar increderea est-europenilor se indreapta mai mult catre sistemele private de pensii si sanatate decat catre serviciile oferite de catre stat. In Cehia, dupa prima jumatate de an de privatizare a sistemului de pensii, numarul celor abonati la schemele private de pensii a crescut de la 200.000 la 3,4 milioane.
Iata ca, dupa 15 ani de la aparitia definitiei de tari ex-comuniste, statele vestice hotarasc ca trebuie sa ia masuri pentru a adapta propriile economii la schimbarile de pe batranul continent.
Cateva lectii de la Estici
• Cota unica de impozitare sau taxare redusa
• Sistem de pensii privat
• Crestere economica continua, peste media europeana
• Rata somajului redusa.
Europenii doresc reforma sistemului de sanatate
Pe fondul unei preferinte traditionale pentru un sistem puternic de asigurari si credinta in solidaritate sociala, manifestate la nivelul intregii Uniunii Europene, sistemele nationale europene de sanatate se confrunta cu o baza de impozitare in scadere cauzata de imbatranirea populatiei si de mobilitatea populatiei active a Europei, pe de o parte, si de o crestere a cererii pacientilor de tehnologie medicala avansata, pe de alta parte.
SURSA: The Stockholm Network
