Eşti şomer? ANOFM a anunţat că există peste 21 de mii de locuri de muncă disponibile

Eşti şomer? ANOFM a anunţat că există peste 21 de mii de locuri de muncă disponibile
Publicat de Bianca Dobrescu la 9 august 2016, 14:23

Agenţii economici pun la dispoziţie, marţi, 21.719 de locuri de muncă vacante, cele mai multe în Municipiul Bucureşti, arată datele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

La nivel naţional, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru muncitor necalificat la asamblarea/montarea pieselor (1.319), agent de securitate (971), lucrător comercial (890), confecţioner asamblor articole textile (811), muncitor necalificat în industria confecţiilor (809), manipulant mărfuri (730), femeie de serviciu (538), muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (464), şofer autocamion maşină mare tonaj (446), casier (437). 

Conform sursei citate, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite în municipiul Bucureşti – 4.291, urmat de Ilfov – 1.254, Timiş – 1.242 şi Argeş – 1.178, iar cele mai puţine în judeţele Caraş-Severin – 116, Bacău – 88, Botoşani – 64 şi Mehedinţi – 45. 

Agerpres

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.