Este oficial: Se ridică cele mai importante restricții! Decizia luată de Comitetul pentru Situații de Urgență DOCUMENT

Este oficial: Se ridică cele mai importante restricții! Decizia luată de Comitetul pentru Situații de Urgență DOCUMENT
Publicat de Iulian Luca la 26 aprilie 2021, 16:30

Începând de marți se ridică anumite restricții din Capitală. Mai exact, Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a decis că circulația va fi permisă până la ora 22.00, iar magazinele vor fi deschise până la 21.00.

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a decis ca începând de marţi se fie permisă circulaţia persoanelor până la ora 22:00, după care va fi interzisă până la ora 5:00, iar magazinele să fie deschise până la 21:00 inclusiv la sfârşit de săptămână, hotărârea fiind luată ca urmare a scăderii incidenţei cumulate a cazurilor de COVID-19, după cum transmite news.ro.

Hotărârea CMBSU poate fi consultată AICI.

Programul operatorilor economici care desfaşoară activităţi de comerţ/prestări servicii în spaţii închise şi /sau deschise, publice şi/sau private, se poate desfăşura în intervalul 05.00 – 21:00, renunţându-se la interdicţia referitoare la închiderea magazinelor la ora 18:00, la sfârşit de săptămână, a decis în şedinţa de luni CMBSU.

Prin excepţie, în intervalul orar 21,00 – 05,00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatori economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Restaurantele și sălile de spectacol ar urma să fie deschise

„Putem să ne deplasăm în afara domiciliului, în perioada 05.00 – 22.00, în fiecare zi a săptămânii. Nu mai există interdicția aplicată sălilor de sport, de a funcționa. Acestea sunt singurele modificări care au fost făcute”, a spus prefectul Capitalei, Alin Stoica.

Totodată, Alin Stoica a mai menționat că restul măsurilor vor continua să rămână în vigoare până la momentul în care incidența numărului de infectări cu noul coronavirus va scădea sub 3 la mia de locuitori. Odată cu această scădere, restaurantele și sălile de spectacol ar urma să fie și ele deschise.

Se menţine decizia luată în urmă cu două zile referitoare la programul în noaptea de Înviere.

„Pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase oficiate cu ocazia Paştelui, se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în perioada 1 mai – 2 mai 2021, în intervalul orar 20.00 – 05.00”

De asemenea, pentru deplasarea şi participarea la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan, se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în perioada 8 mai – 9 mai 2021, în intervalul orar 20.00 – 5.00.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.