Este informația momentului în România! Vestea cea mare venită chiar de la Guvern: Este o premieră

Este informația momentului în România! Vestea cea mare venită chiar de la Guvern: Este o premieră

Sursă: Dreamstime

Publicat de Corina Chiriac la 13 ianuarie 2023, 15:36

Premieră pentru România! Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Marcel Boloș a venit cu vești bune pentru țara noastră. Acesta a precizat că noi proiecte pot primi finanțare prin Comisia Europeană.

Premieră pentru România! Vestea venită chiar acum de la Marcel Boloș: M-aş bucura

În cursul zilei de vineri, 13 ianuarie, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a efectuat o vizită la Oradea, acolo unde a susținut și o conferință de presă în care a anunțat, în premieră, că România va avea posibilitatea să finanțeze direct proiectele de tip Bauhaus prin Comisia Europeană. Astfel, arhitectura și mediul se vor îmbina pentru o dezvoltare armonioasă.

„Sunt proiecte de noutate, pe care le urmăreşte direct Comisia Europeană şi le alocă bugete pentru a le implementa cu finanţare de la CE. Noul Bauhaus este o premieră la nivelul Uniunii Europene, dar mai ales pentru România. Mi-au atras atenţia două proiecte din Oradea – Grădina urbană Nufărul, proiect estimat de 25 milioane de euro şi cel al Grădinii termale Ioşia, estimat la 20 milioane de euro, proiecte de tip Bauhaus ce pot fi finanţate direct prin alocări speciale ale CE. Eu vă susţin să faceţi demersuri pentru finanţarea lor, pentru că e posibil ca la implementarea lor să vină chiar preşedinta Comisiei Europene, dna Ursula von der Leyen, care susţine acest nou Bauhaus european”, spune Marcel Boloș.

Proiecte pentru o grădină urbană în Bistrița-Năsăud

Ministrul Marcel Boloș spune că un al doilea calup de astfel de proiecte se află în orașul Beclean, din Bistrița-Năsăud, acolo unde se dorește realizarea unei grădini urbane pe zece hectare.

„M-aş bucura dacă regiunea ar avea două proiecte selectate. Am vrut să fac această precizare pentru că este o premieră pentru România şi vă rog să scrieţi despre aceste proiecte care merită multiplicate,” a subliniat ministrul Boloş, prezent la raportul Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din cadrul Primăriei Oradea.

Noul Bauhaus european, susținut de către Ursula von der Leyen

Președintele Comisiei Europene susține noul Bauhaus european și spune că acesta va da avânt Pactului verde european.

”Va fi o mişcare bazată pe durabilitate, accesibilitate şi estetică, ce va aduce Pactul verde european mai aproape de oameni şi va face ca reciclarea, energia din surse regenerabile şi biodiversitatea să devină o a doua natură”, spune Ursula von der Leyen, care adaugă ”Obiectivul principal este ca, în 2050, Europa să fie primul continent neutru din punct de vedere climatic. Pentru a atinge acest obiectiv, va trebui să facem mai mult decât să reducem emisiile. Avem nevoie de un model economic care să dea înapoi planetei ceea ce primeşte de la aceasta, printr-o economie circulară alimentată cu energie din surse regenerabile”.

Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.