Ascunderea și abandonarea deșeurilor sunt interzise în România! Persoanele care NU respectă noile reguli riscă pedepse cu închisoarea

Începând cu această lună, puteți fi sancționat cu amenzi sau puteți ajunge în spatele gratiilor dacă abandonați, îngropați, incendiați sau eliminați deșeurile în afara spațiilor autorizate în acest scop, aruncați, ascundeți sau păstrați deșeurile în afara spațiilor autorizate în acest scop.

În cazul persoanelor fizice, nerespectarea acestor reguli se sancționează cu amenzi de până la 45.000 de lei până sau cu pedeaspa cu închisoarea de până la cinci ani.

Legislația din domeniul gestionării deșeurilor a suferit noi modificări în această lună, ele fiind cuprinse în Legea nr. 17/2023, prin care este aprobată Ordonanța de Urgență OUG 92/2021 privind deșeurile.

Printre modificările aduse legii respective se numără interzicerea abandonării, aruncării și ascunderii deșeurilor. În plus, pe lângă eliminarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate pentru acest scop, începând cu această lună sunt interzise și deținerea sau păstrarea deșeurilor în afara spațiilor speciale amenajate pentru așa ceva.

Potrivit legii respective, abandonarea deșeurilor reprezintă „părăsirea sau debarasarea de către o persoană fizică sau o persoană juridică a deșeurilor și/sau substanțelor ori obiectelor în locurile sau spațiile unde au fost generate”, iar aruncarea deșeurilor reprezintă „debarasarea de către o persoană fizică sau o persoană juridică a deșeurilor și/sau substanțelor ori obiectelor în locurile sau spațiile care nu sunt special amenajate pentru colectarea, depozitarea și tratarea gunoaielor”. Ascunderea deșeurilor este definită ca fiind „așezarea deșeurilor și/sau substanțelor ori obiectelor într-un loc în care să nu pot fi văzute și/sau găsite.”

Persoanele care nu respectă noile reguli riscă amenzi de până la 45.000 de lei

Atenție! Persoanele care nu respectă noile interdicții, atunci când cantitatea deșeurilor sau impactul lor asupra mediului înconjurător ori asupra vieții, integrității corporale sau sănătății persoanelor nu poate fi neglijată, comit o infracțiune ce poate fi pedepsită cu o amendă sau cu închisoarea.

În cazul persoanelor fizice, amenzilor au fost majorate, iar aplicarea lor a fost extinsă. Concret, pentru încălcarea noilor reguli, persoanele fizice riscă amenzi între 30.000 de lei și 45.000 de lei. Atenție! Se va aplica și sancțiunea contravențională complementară de confiscare a vehiculelor auto, bunurilor și mijloacelor de transport folosite la săvârșirea contravenției pentru abandonarea/ aruncarea/ eliminarea deșeurilor în spații neautorizate, incendierea deșeurilor sau îngroparea lor.

În anumite situații, se poate aplica pedepsa cu închisoarea de la un an an la cinci ani pentru nerespectarea regulilor privind regimul deșeurilor.