Florin Dumitrescu a fost invitat în podcastul lui George Buhnici, acolo unde a dezvăluit că suferă de gastrită, o boală pe care a dobândit-o încă de la vârsta de 16 ani.

Vedeta de la Antena 1 spune că nu mânca în perioada adolescenței și că doar o gătea. Florin Dumitrescu a mai povestit că atunci când gătești stomacul începe să funcționeze, fiind păcălit de miros. Din această cauză, juratul de la ”Chefi la cuțite” a spus că nu simțea foamea.

Ulterior, când a început să mănânce, pe la 20 de ani, atunci a început să se și îngrașe.

”Eu la 16 ani nu mâncam. Avem 61–62 de kilograme, nu avem nicio treabă cu mâncarea, doar o găteam. La 16 ani, am descoperit pentru prima dată gastrita. În momentul în care gătești, stomacul tău funcționează, pentru că e păcălit de miros și crede el că mănâncă.

Și macină, macină și nu mai ai foame, nu mai simți foamea și ai senzația că poți să o duci la nesfârșit. La 20 de ani am descoperit mâncarea și m-am îngrășat”, spune juratul de la emisiunea ”Chefi la cuțite”, de pe Antena 1.

Florin Dumitrescu mai are și alte probleme de sănătate

În același podcast, faimosul bucătar spune că are probleme și cu spatele și genunchii din perioada în care făcea polo de performanță.

Vedeta de la Antena 1 a povestit că a fost portar la polo și că, din această poziție, a trebuit să lucreze picioarele în apă.

”Excesele se plătesc, indiferent ce fel de excese, chiar și sportul în exces se plătește. Eu până la 14 ani am fost sportiv de performanță și, crede-mă, am avut niște probleme foarte mari din cauza asta, pentru că mi-am turat corpul atât de mult încât am descoperit probleme.

Am făcut polo, am fost portar la polo și am genunchii pilaf, pilaf de la antrenament, pentru că portarul trebuie să lucreze picioarele în apă. Noi în apă aveam bordură de beton pe care trebuia să o ținem deasupra capului 30 de secunde în serie, un minut pauză, iar 30 de secunde. Și, da, am probleme cu genunchii, picioarele, spatele”, spune Florin Dumitrescu.