Dragnea și Tăriceanu vor trece iar prin emoțiile unei moțiuni. PNL și USR au depus, la Camera Deputaților, o moțiune de simplă  legată de ultimele decizii anunțate de ministrul justiției, Tudorel Toader.

Titlul moțiunii este chiar “Tudorel Toader şi PSD-ALDE, luaţi mâinile murdare de pe Justiţie!”.

Spre deosebire de ultimele încercări de același fel, moțiunea inițiată astăzi are șanse de reușită, în condițiile în care în joc va intra și Pro România, partidul lui Victor Ponta, care a luat mai mulți parlamentari în ultima vreme. Rolul său ar putea fi unul decisiv.

„Noi, semnatarii acestei moţiuni simple, în aşteptarea gestului de responsabilitate şi onoare, vă cerem ceea ce v-am cerut şi prin alte moţiuni simple, aşteptând manifestarea dumneavoastră de voinţă potrivită atât cu interesele sociale generale, cât şi cu interesele persoanei dumneavoastră, de aceea vă solicităm următoarele: l) Devoalaţi agenda ascunsă a acestei OUG privind modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. II) Iniţiaţi procesul de adoptare a unei OUG modificatoare care să înlăture din acest ultim act normativ al guvernului referitor la Justiţie toate textele neconstituţionale, precum şi cele care fac în parte nefuncţionale Parchetul General, DIICOT şi DNA. III) Sprijiniţi iniţiativa noastră legislativă de desfiinţare a Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, demers legislativ în acord cu nevoile prezente ale Justiţiei româneşti şi obligaţiile noastre internaţionale, sprijinit de marea majoritate magistraţilor şi a celorlalţi specialişti în drept”, arată semnatarii moţiunii.