Nu s-a ajuns la un consens pe această temă în Comisia pentru Finanţe din cadrul Consiliului de Stat (Camera superioară a Parlamentului elveţian), a anunţat serviciul de presă al parlamentului. Jumătate din membrii comisiei vor să se renunţe complet la acest impozit, iar ceilalţi doresc să se aplice soluţiile "de compromis" elaborate de guvernul elveţian. Dosarul urmează să fie examinat de o altă comisie parlamentară.

Proiectul de lege propus de guvern în luna iunie menţine impozitul forfetar, dar cuantumul acestuia ar urma să fie mărit. Potrivit acestui proiect, impozitul se va baza pe o sumă echivalentă cu valoare a 7 chirii anuale ale spaţiului locativ ocupat în loc de 5 chirii anuale în prezent. Pentru străinii care stau la hotel impozitul va reprezenta de 3 ori suma pensiunii complete, la ora actuală fiind de 2 ori.

Politicienii de stânga au propus parlamentului de mai multe ori abrogarea acestui impozit, dar fără nici un rezultat. Cantoanele Zurich şi Schaffhouse au luat deja o astfel de decizie, în timp ce cantoanele Thurgovie şi Glaris au refuzat să renunţe la impozitul forfetar.

Sistemul de impunere forfetară aplicat în Elveţia determină în fiecare an mulţi străini bogaţi să se stabilească aici pentru a scăpa de plata impozitelor mai mari din ţările lor.

Printre personalităţile străine care au reşedinţa în Elveţia şi beneficiază de acest impozit se numără piloţii de curse automobilistice Lewis Hamilton din Marea Britanie, Fernando Alonso din Spania, Michael Schumacher din Germania, Sébastien Loeb şi Jean Alesi din Franţa, dar şi solistul francez Johnny Hallyday şi actriţa Isabelle Adjani.
Sursa: Agerpres