Elon Musk face o nouă investiție! Cel mai bogat om al lumii a cumpărat acțiunile unei cunoscute rețele de socializare

Directorul Tesla a decis să cumpere 9% din acțiunile companiei Twitter, se arată într-un raport publicat la Securities and Exchange Commission, autoritatea de reglementare a burselor americane, relatează CNBC.

Presa de peste ocean mai scrie că Elon Musk deține aproape 73,5 milioane de acţiuni la Twitter, echivalentul a 9,2% din rețeaua de socializare. Participația valorează 2,89 miliarde de dolari dacă este raportată la prețul de închidere al ședinței de tranzacționare de vineri.

Cu aproximativ două ore și jumătate înainte de începutul sesiunii de luni de pe Wall Street, acțiunile Twitter s-au apreciat cu 25,3% în premarket, prețul pe unitate ajungând la 49,3 dolari la 13:50, ora României.

Elon Musk folosește Twitter destul de des

Elon Musk este prezent mai mereu pe rețeaua de socializare, acolo unde are peste 80 de milioane de urmăritori, chiar dacă o serie dintre mesajele postate pe Twitter au provocat diverse controverse.

Un exemplu de controversă este din vara anului 2018, atunci când Elon Musk a scris pe Twitter că a „asigurat fondurile” pentru a transforma Tesla în companie privată, la 420 de dolari per acţiune. Următoarele 12 luni au reprezentat un adevărat roller-coaster pentru Musk şi acţiunile Tesla. În acel interval de timp, compania a doborând noi recorduri de performanţă, însă a fost nevoită să se confrunte cu litigii, anchete guvernamentale şi concedieri.

După acest scandal, Elon Musk a ajuns la o înţelegere cu SEC, renunţând astfel la rolul de preşedinte în cadrul Tesla. Fără creşterea din premarket de luni, capitalizarea Twitter atinge 31,5 miliarde de dolari.

Tesla a livrat un număr record de vehicule în 2022

Producătorul auto Tesla, deținut de Elon Musk, a raportat sâmbătă livrări record de vehicule electrice în primul trimestru, dar producția a scăzut față de trimestrul precedent, afectată de întreruperile lanțului de aprovizionare și oprirea activității în China, scrie Mediafax.

„Acesta a fost un trimestru excepțional de dificil din cauza întreruperilor lanțului de aprovizionare și a politicii China zero Covid”, a scris pe Twitter directorul executiv Elon Musk.

Tesla a livrat 310.048 de vehicule în acest trimestru, o ușoară creștere față de trimestrul precedent și o creștere de 68% față de anul precedent. Wall Street se aștepta la livrări de 308.836 de mașini, potrivit datelor Refinitiv.

Tesla a produs 305.407 vehicule în perioada ianuarie-martie, în scădere față de 305.840 în trimestrul precedent. Tesla, cel mai valoros producător auto din lume, a depășit pandemia și întreruperile din lanțul de aprovizionare mai bine decât rivalii, iar noua sa fabrică din Shanghai a impulsionat creșterea. Dar o creștere recentă a numărului de cazuri de COVID-19 în China a forțat Tesla să suspende temporar producția la fabrica din Shanghai timp de câteva zile în martie și aprilie.

Tesla a declarat că a vândut în total 295.324 de sedanuri Model 3 și vehicule utilitare sport Model Y, în timp ce a livrat 14.724 de sedanuri de lux Model S și SUV-uri premium Model X. În martie, Tesla a majorat prețurile în China și Statele Unite, după ce Musk a declarat că producătorul se confruntă cu o presiune inflaționistă semnificativă în ceea ce privește materiile prime și logistica, după invazia Rusiei în Ucraina.