Pe plan internațional, telemunca era deja un trend, dar, înainte de pandemie, în România, se recurgea foarte puțin la această formă de job. Din februarie-martie, însă, lucrurile s-au schimbat radical  și multă lume s-a văzut în poziția de a-și schimba obiceiurile zilnice. ”Telemunca presupune multe provocări precum softul, tehnica de lucru, organizarea muncii de acasă, a task-urilor, atât pentru angajați, cât și pentru angajatori, totul venind la pachet cu adaptabilitatea salariaților”, spune, pe bună dreptate, Elena Dionisie. De altfel, consultantul HR precizează că, în cazul telemuncii, trebuie să existe un ritm care să se tragă din cel cu care eram obișnuiți când mergeam, fizic, la job.

”Sunt foarte mulți cei care nu s-ar mai întoarce la birou. De fapt, își doresc o soluție în care să se păstreze flexibilitatea programului de lucru de pe online și cred că companiile ar trebui ar trebui să le permită angajaților ca o zi-două să poată lucra de acasă. (…) Este tot despre motivarea colegilor, până la urmă”, mai spune consultantul HR.

Aici puteți urmări întreaga emisiune: