Are în continuare o enormă putere culturală şi unele dintre cele mai mari centre financiare internaţionale, ea este leagănul democraţiei şi un tărâm al păcii – cu excepţia războaielor din Balcani – de 60 de ani încoace.
Toate acestea nu o împiedică să aibă probleme variate, acute şi profunde şi ca în aceste momente să aibă un rol principal, alături de SUA, într-un declin de neoprit în faţa ascensiunii Asiei, sccrie publicația spaniolă El Pais, citată de Rador. 
Criza euro presupune deja cinci ani pierduţi, care în curând vor deveni un deceniu – cel puţin – dacă acest continent nu-şi rezolvă multiplele sale urgenţe. Unu: puterea sa este complet fragmentată, aşadar ineficientă atât în politica externă cât şi în economie, în special în plan fiscal. Doi: dezamăgirea este ca un nămol încrustat solid în rândul cetăţenilor, demos-ul european, şi va fi foarte greu de scăpat de el. Şi mai ales, trei: UE nu este un proiect încheiat; cu toate metamorfozele sale, esenţa UE nu a încetat să fie ceea ce până acum 20 de ani predica numele său – o comunitate economică, punct.
Piesele care lipsesc sunt cele de care ar fi nevoie pentru a aborda a n-a fază a acestei crize mutante. Sunt eminamente politice. Iar ratarea rolului de lider, dacă mai continuă, conduce la riscul unui eurorăzboi rece pe continent, care a desprăfuit limbajul confruntării ideologice dintre două blocuri cu două retorici aparent ireconciliabile, ca şi acum 30-40 de ani.
Proba cea mai palpabilă este Grecia, originea şi destinaţia unei crize ce a fost financiară şi economică, socială şi fiscală şi care acum este îndeosebi politică şi care, prin legătura pe care o are cu pieţele, face trimiteri spre un ‘faliment moral’. Grecia este un butoi cu pulbere: partidele sale au fost incapabile să formeze guvernul şi au propus încă o lună de agonie. Unii dintre principalii lideri greci ameninţă cu neîndeplinirea acordurilor cu Europa, care în schimbul ajutoarelor le-a cerut ajustări de extremă duritate, ce au condus la o lungă şi dureroasă recesiune. Uniunea refuză să renegocieze aceste acorduri şi ameninţă cu retragerea acestei respiraţii asistate pentru Atena.
În fine, ameninţări încrucişate şi poziţii îngheţate, în stilul războiului rece, care funcţionează ca un combustibil pentru analizele din ce în ce mai numeroase ce pledează pentru o fracturare a zonei euro, cu consecinţe potenţial devastatoare. "Cele două părţi, atât Atena cât şi Europa, deţin bomba nucleară: dacă Grecia iese din euro, va provoca un cataclism; dacă Europa nu-i dă fonduri, haosul este asigurat", spunea în această săptămână Alexis Tspiras, liderul partidului radical de stânga, aflat în fruntea sondajelor pentru alegerile din iunie, cruciale pentru proiectul european.
O înaltă sursă europeană defineşte poziţia comunitară, ameninţătoare pentru Grecia: "Trebuie respectată decizia democraţiei greceşti, trebuie respectată o cetăţenie care a făcut sacrificii enorme. Dar trebuie respectate de asemenea celelalte 16 democraţii din euro, şi contribuabiliii europenei, care au dat deja 150 miliarde ca ajutor pentru Grecia şi au subscris la un acord în schimbul acestei solidarităţi. Ieşirea Greciei ar provoca haos: de aceea, sunt absurde aceste informaţii care vorbesc despre planuri B, dacă Grecia abandonează zona. Trebuie avut încredere că aşa ceva nu se va întâmpla, dar decizia se află în mâinile alegătorilor greci".
Europa s-a înţepenit în acest discurs, care-i ţine ostatici pe alegătorii greci. Summitul din această săptămână a adâncit aceasta analiză. Nu există nimic pentru Grecia. Potenţiale lovituri de băt. Vor exista morcovi doar dacă ea respectă înţelegerea: UE va flexibiliza termenii pentru scăderea deficitului şi va da bani prin Banca Europeană de Investiţii şi prin fondurile structurale, pentru a stimula economia elenă. În caz contrar, dacă de la urne iese un guvern care nu ascultă de Europa, ‘kaput’. Cu toate consecintele potenţial dezastruoase.
Jacques Depla, de la Consiliul de Analiză Economică din Paris, a formulat în această săptămână prognoza cea mai extremă despre ieşirea Greciei, dincolo de imensele costuri pe care le-ar provoca: "Ar avea loc un război civil, o fracturare completă în societate şi în economie. Drahma nu se va devaloriza cu 50% ci cu 90%. Ar destabiliza Balcanii şi ar crea un fel de Somalia în mijlocul Europei".
Goldman Sachs, într-o analiză mai puţin pasională, avertizează că ieşirea din euro ‘ar fi un lucru mai puţin uşor, cu consecinţe imprevizibile’.
În faţa acestui pericol, Europa nici nu clipeşte : "UE doreşte Grecia în zona euro, cât timp ea îşi respectă angajamentele. Sperăm ca după alegeri, noul guvern să ia această cale", potrivit unui comunicat sec, ‘născut’ de cei 27 la summitul informal de miercurea trecută.
Grecia este paradigma crizei europene, inclusiv în actualul capitol al acestei interminabile serii. Germania, Finlanda, Austria şi într-o măsură mai mică Olanda – ţări bogate, care se consideră plătitoare ale crizei, chiar dacă toate ţările din euro plătesc şi ele salvarea în funcţie de ponderea lor economică – insistă ca Grecia să-şi onoreze angajamentele. Un bloc mai puţin sever, ceva mai indulgent, s-a constituit în jurul noului preşedinte francez François Hollande, de care sunt din ce în ce mai apropiaţi José Manuel Barroso şi Herman Van Rompuy, preşedinţii Comisiei şi Consiliului European, şi spre care vin treptat italianul Mario Monti şi inclusiv Mariano Rajoy, până în această săptămână un fidel aliat al lui Merkel.
Dar Grecia este paradigmatică, pentru că aceste blocuri se formează acum şi în alte zone: pe de-o parte, rigoarea şi austeritatea germană, pe de alta, noii curenţi aduşi de Hollande şi de această dorinţă de a rima austeritatea cu creşterea. "Austeritatea este consfinţită în tratate, cu cifre, ţinte şi linii roşii care se pot face să fie respectate inclusiv la tribunal; creşterea în prezent nu este altceva decât un cuvânt, nu există cifre, nu s-a anexat un apendice la Pactul Fiscal. Nu există un alt remediu decât să terminăm cu suspiciunea că acest impuls va dura doar cât campania electorală franceză, până când Hollande va trebui să-şi ajusteze şi el conturile publice, pentru ca pieţele să nu îngroape Franţa", spun surse diplomatice./…/
"Europa zonei euro s-a construit iniţial ca o putere debilă, căreia îi lipseau parte din instrumentele de prevenire a crizei şi toate instrumentele de gestionare a ei. Hotărârile luate în ultimii doi ani şi jumătate corectează parţial aceste carenţe", spune Jean Pisani-Ferry, director al Institutului Bruegel. "Dar în realitate,
singurul lucru pe care l-a făcut slaba conducere politică europeană a fost să rediscute edificiul: euro va rămâne în pericol atât timp cât greşelile din structura sa nu vor fi vindecate", adaugă el în cartea "Deşteptarea demonilor".
Pentru asta este nevoie de o integrare economică mai avansată, care să evite repetarea fenomenelor de divergenţă (creştere în Nord, lipsă de competitivitate în Sud). Este nevoie de o uniune bugetară, pe baza principiilor de soldaritate şi responsabilitate. Şi este nevoie de o uniune politică, pentru ca integrarea să nu însemne o tutelă a eurobirocraţiei iluminate.
Germania ia foarte în serios chestiunea europeană şi a dezbătut toate acestea. Berlinul este luat în râs pentru reticenţele pe care le are faţă de solidaritate, pentru că pune beţe în roata soluţiilor din cauza prudenţei, a îndoielilor şi a unor greşeli în unele faze ale gestionării crizei. Dar este clar că Berlinul respinge în prezent aproape totul. Şi că soluţiile sale nu încep să funcţioneze. Alternativa este Franţa. "Hollande vine cu o nouă ambiţie, dar este logic ca Germania să-şi impună normele atunci când se discută despre o uniune fiscală: la urma urmei, ea deţine comanda, banii şi are impresia că ar fi fost înşelată de parteneri. Are un statut de ţară-refugiu şi se va dovedi intratabilă cu contrapărţile", explică Alfredo Pastor, de la IESE.
Germania, din ce în ce mai izolată şi conducând un bloc din ce în ce mai puţin numeros din cauza greutăţilor pe care le aduce criza, împotriva unei Franţe reînnoite, care câştigă susţinători, adesea nesperaţi ca în cazul Spaniei în această săptămână.
Acesta este stadiul chestiunii. Lumea întreagă aşteaptă dezgheţul acestui război rece, cu un răspuns european la înălţimea situaţiei. Un euro incomplet, care să degenereze într-o ruptură pe sus (Germania şi clubul celor cu triplu A) sau pe jos (Grecia şi periferia), sau acel vis al lui Delors de înfiinţare a unei ‘adevărate federaţii de state-naţiune’?
"UE este ireversibilă, poate şi pentru că costurile destrămării ei ar fi de neasumat. Dar partenerii din eurozonă sunt complet paralizaţi la ora saltului definitiv spre o uniune deplină", scrie José Ignacio Torreblanca în ‘Fragmentarea puterii europene’. Criza obligă la acţiune, până la urmă banul este cel care-şi va impune voinţa. Paradoxal, ceea ce reclamă acum pieţele este claritatea politică în privinţa a două întrebări: ce vor să facă europenii cu euro?; şi vor să facă asta împreună?
SURSA: RADOR