Criza prin care trece emiratul arab nu e singulară. Po­veşti similare s-au întâmplat în SUA şi Islanda, iar unii se tem că şi China poate deveni o ţintă. România e, şi ea, pe listă.

După şocul iniţial, declanşat de anunţul emiratului Dubai privind îngheţarea plăţii datoriilor Dubai World până în primăvara lui 2010, înţelepciunea analiştilor îndeamnă la calm. La urma urmei, pierderile implicate sunt mici în comparaţie cu miliardele de euro sau dolari (1.700 de miliarde dolari – pierderi cauzate de criză la nivel mondial) notate cu cerneală roşie pe bilanţurile unor companii sau state. Analiştii s-au grăbit să arate că micul emirat arab, cu un produs intern brut de 80 de miliarde de dolari, este doar un peşte mic în oceanul finanţelor mondiale. Cu toate acestea, dimensiunea nu este întotdeauna tot ceea ce contează. Cutremurul din Dubai demonstrează modul în care se deteriorează lichidităţile atunci când, combinate cu o dezvoltare economică grandioasă, dar coordonată de stat, duc la un amestec toxic.

Exemple moralizatoare

Ca şi în cazul Dubai World, mulţi comentatori economici au ignorat iniţial pierderile cauzate de criza „subprime“ din SUA, considerând că ponderea lor este relativ redusă faţă de nivelul pieţei ipotecare din SUA. La fel, minuscula Islanda, cu imensele sale pasive externe şi giganticul deficit de cont curent, a arătat ce înseamnă o expunere periculoasă pe pieţele financiare internaţionale.

În ciuda dimensiunilor sale aparent reduse, criza din Dubai oferă o altă poveste moralizatoare. Mai ales că, transpusă la o scară mult mai mare, ar duce la efecte dramatice. Edward Chancellor, membru al casei de consultanţă pentru investiţii GMO, dă un exemplu extrem de periculos în Financial Times. „Există o ţară în cealaltă parte a Asiei unde moneda este, de asemenea, strâns legată de dolar. Deşi economia sa se extinde rapid, masa monetară a crescut cu 30% numai în ultimul an, iar boomul imobiliar este extrem de puternic“, spune Chancellor. Şi asemănările continuă: este tot o economie dirijată de stat, iar companiile conduse tot de la centru, ca şi în emirat, fac împrumuturi masive pentru a susţine investiţiile necesare îndeplinirii obiectivelor impuse. Cred că nu mai este nicio îndoială. Este vorba despre măreaţa China. Iar o criză gen Dubai în imensul stat asiatic ar avea efecte mult mai dramatice asupra economiei mondiale. „Dacă e să luăm în calcul o astfel de posibilitate, lecţia din Dubai ar trebui bine studiată“, conchide Edward Chancellor.

Încă în stază

Lăsând deoparte estimările apocaliptice, actuala criză prin care trece Dubai pare a avea o singură soluţie: vânzarea activelor. La întâlnirea de săptămâna tre­cută dintre creditori, compania Dubai World şi reprezentanţi ai emiratului, discuţiile s-au axat pe recuperarea pier­derilor, nicidecum pe acceptarea moratoriului solicitat de arabi până în mai 2010. Finanţatorii proiectelor imobiliare megalomane ale Nakheel, divizia de construcţii a Dubai World, printre care se numără HSBC, Lloyds, RBS, Standard Chartered, Emirates NBD şi Abu Dhabi Commercial Bank, solicită vânzarea unor active externe deţinute de compania arabă. Şi au de unde. Graţie uşurinţei cu care se obţineau creditele anii trecuţi în Dubai, emiratul deţine participaţii importante la MGM Mirage, Barney’s, W şi Mandarin din New York, P&O Shipping din Marea Britanie şi multe altele. Există încă şi varianta unui nou împrumut de la emiratul vecin, şi mult mai bogat, Abu Dahbi. Numai că acesta nu va veni necondiţionat. Conform Al Jazeera, Abu Dhabi ar putea cere acţiuni la companiile profitabile din Dubai, precum operatorul aerian Emirates sau Dubai Port.

România, în afara riscului?

Riscul ca România să aibă o problemă asemănătoare cu cea din Dubai pare destul de redus. Conform topului statelor cu cel mai ridicat grad de risc al obligaţiunilor de stat (Credit Market Analysis), România se află în acest an pe poziţia a 12-a, cu un indice al probabilităţii cumulative de a intra în incapacitate de plată (CPD) de 14,2%. Mult mai expuse par a fi state precum Venezuela (60,07%) sau Ucraina (54,82%). Acest clasament nu dă însă certitudinea că un stat nu poate avea probleme grave. Deşi Dubaiul are un CPD de 29,09%, mult mai mic decât al unor ţări precum Argentina sau Pakistan, situaţia în care se află emiratul nu este deloc roz. De altfel, România s-a aflat cu ceva timp în urmă chiar în top 10 al CPD, ieşind în 2009 graţie acordului cu FMI. Top 10 emitenţi după indicele de probabilitate cumulativă de default include şi ţări precum Letonia, Lituania, Islanda, Liban, dar şi statul american California.

Cu toate acestea, conform Agenţiei France Presse, riscurile privind intrarea în incapacitate de plată a emiratului Dubai au realimentat temerile legate de stabilitatea financiară a unor ţări afectate de re­cesiune, în special din Europa de Est, printre care şi România. Obligate să ajute populaţia şi băncile, guvernele s-au îndatorat masiv pentru finanţarea deficitelor. Potrivit Moody’s, datoria publică, la nivel mondial, a crescut cu 45% între 2007 şi 2010. Statele est-europene sunt a­fec­­tate de retragerea de fonduri de către investitorii străini din cauza recesiunii, prin­tre cele mai expuse fiind ţările baltice, România şi Ucraina, ţări marcate şi de instabilitate politică, consideră Juan Carlos Rodado, analist la Natixis. Pentru a continua să atragă investitori, statele est-europene au fost nevoite să accepte do­­bânzi mai mari la credite, ceea ce a majorat costul împrumuturilor, a explicat şi Guy ­Longueville, analist la BNP Paribas.

Chiar dacă zona est-europeană are vulnerabilităţi, ­­Ro­mânia nu poate fi afectată de situaţia din Dubai. Dacă o situaţie similară se întâmplă în China, este altă poveste. Atunci ar trebui să ne punem centurile de siguranţă.
Doru Lionăchescu, partener principal, Capital Partners

59 de miliarde USD este datoria totală a Dubai World. Dintre acestea, pentru 26 mld. USD a fost solicitată reeşalonarea

Te-ar putea interesa și: