O echipă de 6 medici de la Spitalul Colentina a reușit să facă vâlvă în publicațiile medicale de specialitate cu un studiu care ar putea contribui, într-o măsură important, la cunoașterea noului virus.

Medicii de la Colentina au recrutat 91 de pacienți și au arătat că la aceștia proteina S este scăzută, acest lucru influențând evoluţia negativă a bolii.

„A fost ideea colegului meu pneumolog, dr. Marius Balea Jr, Șeful Secției de Pneumologie, care m-a sunat și mi-a zis că i se par trombozele mult prea importante și a căutat niște cauze. Am recrutat 91 de pacienți și am arătat că proteina S este scăzută la acești pacienți. Încercăm să rechemăm din cei 91 cât mai mulți să le dozăm din nou proteina S. Vreo 20 au decedat, deci nu avem cum să-i rechemăm”, a explicat medicul.

Studiul coordonat de medicii spitalului a concluzionat că formarea trombozelor la unii pacienți cu SARS Cov 2 a fost determinată de un nivel scăzut de proteină S.

Aceasta proteină are rol anticoagulant în organism. Toți cei 91 de subiecți ai studiului, cu un nivel de proteina S scăzut, au evoluat negativ, manifestând forme grave, iar unii chiar au decedat. 

Prima concluzie a studiului, unic în lume ca abordare, este că nivelul proteinei S influentează severitatea bolii Covid 19, vorbind așadar despre o relație cauză-efect.

Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, care susține cercetarea științifică și excelența în medicină, și-a propus să sprijine în continuare acest studiu, pentru a identifica dacă nivelul proteinei S este influențat de infecția cu Sars Cov 2 sau dacă un nivel genetic scăzut determină agravarea bolii la unii pacienți. Studiul ar putea impune noi protocoale de tratament anticoagulant la pacientii Covid 19.