Îndrăgita Jean Marsh s-a stins din viață la 90 de ani
Jean Marsh, în vîrstă de 90 de ani, suferea de mai mulți ani de demență.
Prietenul apropiat al actriței, regizorul Michael Lindsay-Hogg, a confirmat decesul pentru New York Times.
„Upstairs, Downstairs” a fost difuzat din 1971 până în 1975 în Anglia și din 1974 până în 1977 în Statele Unite. Serialul reda povestea familiei Bellamy, cu povești de dragoste și intrigi între personajele principale. Marsh a interpretat rolul lui Rose, una din servitoarele care slujeau familia Bellamy.
În 2010, Marsh a decis să revină și să scrie scenariul pentru un remake.
„La început, nu eram sigură dacă mai era de actualitate”, a declarat ea pentru The Telegraph.
”Dar apoi m-am gândit că Rose fost personajul care m-a influențat și de care nu m-am putut desprinde niciodată”, a povestit actrița, conform The Wrap.
”Vârsta este doar un număr. Contează ce ai în suflet”
Când a fost întrebată cum intenționează să transforme personajul în acest remake, ținând cont că nu mai era tânără, Marsh a răspuns „Vârsta este doar un număr. Contează ce ai în suflet”.
Marsh povestea de fiecare dată că și-a trăit copilăria și adolescență într-o Londră sfâșiată și epuizată de război; familia ei locuia într-o casă formată din două camere (fără baie sau bucătărie).
”Întotdeauna era rece și umed. Ne spălam cu apă ca gheața și fierbeam mereu apă într-un ceainic de cupru. Am prieteni care locuiesc și azi în Islington, dar am o spaimă teribilă de a mă întoarce acolo”, povestea ea.
Mama ei a lucrat ca menajeră în câteva case, fiind cea care a inspirat-o pe Marsh pentru personajul Rose.
A debutat în film în 1952 cu rolul din ”The Infinite Shoeblack”
În copilărie, Marsh a urmat cursuri de balet și și-a manifestat interesul pentru actorie; a mers la școala de teatru din Londra și și-a făcut debutul cinematografic în filmul „The Infinite Shoeblack” din 1952. După ce a jucat în câteva producții britanice a plecat în SUA, în 1959, și a primit un rol în serialul „The Twilight Zone” (Zona Crepusculară).
Ideea pentru „Upstairs, Downstairs” a venit după mai multe conversații cu Eileen Atkins.
„Proveneam din același mediu, dintr-un mediu muncitoresc și ne gândeam să creăm ceva special, un serial de televiziune, poate un film, nu eram sigură”, declara ea în 2012.
Cum a pornit ideea creării serialului „Upstairs, Downstairs”
„Ideea s-a transformat în două experiențe diferite: una care a plecat de la serialul „The Forsyte Saga”, un serial de succes din anii ’60 și ne-am gândit: „Ei bine, toate acele personaje sunt cu minunate, dar cine le spăla hainele? Cine le călca? Cine făcea toată treaba?”
Și am spus că este nedrept să nu faci un serial și despre oamenii care trudesc zilnic în casele bogaților. Așa că am luat decizia de a scrie scenariul, pentru acest serial care reda viața servitorilor din conacul unei familii înstărite”, a adăugat actrița.
Popularul serial a câștigat un premiu Peabody și șapte premii Emmy înainte de încheierea sa.
Jean Marsh s-a născut la 1 iulie 1934. A avut o carieră de succes pe Broadway, jucând intr-o producție din 1959 – „Much Ado About Nothing” (Mult zgomot pentru nimic / piesa lui William Shakespeare).
A fost căsătorită pentru scurt timp cu Jon Pertwee și a avut relații pasagere cu celebrii actori englezi Albert Finney și Kenneth Haigh.