După creştere, vine şi corecţia
Majoritatea companiilor listate la BVB au înregistrat scăderi de preţ. Principalele societăţi listate la bursa din Bucureşti au înregistrat corecţii în săptămâna recent încheiată, după creşterile importante din săptămâna precedentă.
Această evoluţie în care perioadele de creştere alternează cu şedinţele de corecţie este de dorit deoarece diminuează riscul unor fluctuaţii de amploare pentru cursurile de tranzacţionare. Indicele BET, cu două şedinţe de scÄ
Majoritatea companiilor listate la BVB au înregistrat scăderi de preţ. Principalele societăţi listate la bursa din Bucureşti au înregistrat corecţii în săptămâna recent încheiată, după creşterile importante din săptămâna precedentă.
Această evoluţie în care perioadele de creştere alternează cu şedinţele de corecţie este de dorit deoarece diminuează riscul unor fluctuaţii de amploare pentru cursurile de tranzacţionare. Indicele BET, cu două şedinţe de scădere, a pierdut în această săptămână 1,7%, iar BET FI, deşi a înregistrat o corecţie de peste 4% în cele trei şedinţe de scădere, a încheiat săptămâna cu o pierdere de sub un procent.
Creşteri puternice în perioada analizată s-au înregistrat pentru acţiunile Oltchim (+27%) şi Azomureş (+20%), aceste evoluţii determinând o creştere de 0,6% pentru indicele pieţei, BET C.
Cu scădere mai importantă au încheiat săptămâna acţiuni precum Socep (-6,7%), BRD Groupe Société Générale (-3,7%), Impact (-3,6%).
În sectorul petrolier, evoluţia a fost divergentă: dacă acţiunile Rompetrol Rafinare au câştigat 2,5%, aceasta fiind cea mai bună performanţă a societăţilor din costul indicelui BET, acţiunile Petrom au pierdut 2,75%, minimul de tranzacţionare în acest caz fiind înregistrat vineri la 0,525 lei.
Anunţul prin care Azomureş a anunţat vânzarea acţiunilor deţinute la SC Depomureş a adus două şedinţe de creştere puternică a cursului de tranzacţionare în această săptămână. Investitorii aşteaptă ca această tranzacţie să influenţeze semnificativ profitul raportat de combinatul de îngrăşăminte, dacă avem în vedere că aceste acţiuni cu valoarea nominală de zece lei au fost vândute cu un preţ de peste 1.300 USD/acţiune, valoarea întregului pachet fiind de 20 milioane dolari. Azomureş, deşi a obţinut profit în trimestrul al II-lea, înregistrează o pierdere de peste şase milioane lei în primele şase luni din anul curent. În perioada similară din 2006, se înregistra un profit de aproape 1,5 milioane lei. Cursul acţiunilor AZO, după creşterea cu 14,5% şi 13,6% în şedinţele de luni şi marţi, a atins miercuri un maxim de tranzacţionare de 0,256 lei. Săptămâna a fost încheiată la 0,231 lei, aducând acţionarilor un câştig de 20% pentru ultimele cinci şedinţe.
După mai bine de patru ani de procese, Consiliul de Administraţie de la Oltchim a convocat AGEA la jumătatea lunii noiembrie pentru refacerea majorării capitalului social stabilită în 2003, prin acordarea de această dată a dreptului de preferinţă pentru acţionarii minoritari. Deşi convocatorul lasă loc de interpretări cu privire la data de înregistrare pentru participarea la majorarea capitalului, cursul acţiunilor Oltchim a crescut puternic, de la 1,13 lei, în şedinţa de luni, la un maxim de 1,55 lei (+37%), în şedinţa de joi.
În următoarele săptămâni, atenţia investitorilor se va orienta către rezultatele financiare trimestriale, Banca Transilvania fiind prima dintre cele mai importante societăţi care publică aceste date, pe 16 octombrie. Cele mai multe raportări sunt concentrate în perioada 12 – 15 noiembrie.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.



