De altfel, tocmai aceste rezultate despre care vorbește managerul, combinate cu diversificarea produselor, au determinat și creșterea cu 30% a numărului de produse care vor fi comercializate începând cu 1 septembrie.

Mai mult, peste 200 de produse din magazin vor fi reduse, în medie, cu 18% față de prețul afișat în prezent. Noul catalog a început să fie distribuit din 18 august.

Prețurile afișate includ TVA și sunt valabile un an de zile. Potrivit datelor companiei, 905.000 exemplare ale noului catalog vor fi distribuite în locuințele din București, Pitești, Ploiești și împrejurimi, între 18 august și 7 septembrie.

Referitor la noul magazin IKEA, Oprișan a spus că se află în negocieri, dar că nu poate spune care este orașul. ”Nu putem oferi mai multe amănunte pentru că nu dă bine în negocieri. Dar, cu siguranță, urmează și al doilea magazin”, a precizat Oprișan.

În luna iulie a acestui an, retailerul de mobilă a lansat un magazin online cu livrare în toată țara. „Aproximativ 70% dintre produsele noastre se pot comanda online din 15 iulie. Prin acest serviciu ne dorim să aducem gama de produse mai aproape de consumatori, în special de cei care stau mai departe sau care nu au timp să ne facă o vizită în magazin” spunea Mihaela Mureșan, Marketing Manager IKEA România.

Prețul achitat este alcătuit din prețul la raft al produselor, la care se adaugă 49 de lei – prețul de colectare pe comandă, indiferent de numărul produselor, și prețul de transport de 1leu/kg.