Pentru aceşti români, impozitul pe salariu va fi ZERO, indiferent de salariu!

Pentru aceşti români, impozitul pe salariu va fi ZERO, indiferent de salariu!
Publicat de Valentin Vioreanu la 22 mai 2017, 14:03

Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD) şi al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat vineri, la Bacău, că salariile medicilor nu vor mai fi impozitate de la 1 ianuarie 2018, el adăugând că această măsură va fi luată pentru a-i determina pe medici să nu mai plece la muncă în străinătate.

‘Pentru orice medic, impozitul pe salariu va fi zero, indiferent de salariu. S-a tot vorbit de ani de zile, ne-am plâns toţi că ne pleacă medicii din ţară. Normal că, având capacitatea de pregătire foarte bună, mergeau să câştige bani mai mulţi. Ca să îi aduci înapoi trebuie să le oferi salarii comparabile cu ceea ce este în Vest’, a afirmat Dragnea.

Potrivit acestuia, salariile medicilor vor creşte ‘în totalitate’ de la 1 ianuarie 2018.

‘Spre deosebire de alte categorii sociale la care creşterile vor fi graduale, în următorii ani, creşterile la medici vor fi exact de la 1 ianuarie 2018 în totalitate’, a precizat liderul PSD.

În acelaşi context, Dragnea a subliniat necesitatea construirii imediate a unui spiral republican cu 3.000 de paturi la Bucureşti şi a opt spitale regionale, dintre care trei, cele din Iaşi, Craiova şi Cluj, construite cu fonduri europene. AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.